Afurisitul de telefon

Afurisitul de telefon
Data publicarii: 16 Februarie 2007

"Afurisitul de telefon" explorează viaţa a trei surori unite în primul rând de convorbirile telefonice.

"Afurisitul de telefon" explorează viaţa a trei surori unite în primul rând de convorbirile telefonice.

Georgia (Diane Keaton), cea mai mare dintre surori, este redactor şef al unei reviste pentru femei, este foarte ambiţioasă şi puternică. La un moment dat viaţa o pune în ipostaze mai puţin plăcute, aflându-se chiar la un pas de colaps. Deşi este o încercare foarte grea, ea reuşeşte să renască victoriosă, spre invidia nedisimulată a celorlalte două surori.

Eve (Meg Ryan) este mijlocia familiei, preferata tatălui pe vremuri, care a devenit sora de sacrificiu. În ciuda faptului că este singura care are propria familie şi un serviciu, Eve trebuie să fie tot timpul la dispoziţia surorilor ei.

Maddy (Lisa Kudrow) e mezina, o actriţă de soap-opera, cu un oarecare succes. Fiind cea mai mică, se simte datoare să devină vedetă. Îşi admiră sora cea mare, urând-o în aceeaşi măsură pentru că o face să se simtă o ratată.

 


Titlu Original:Hanging Up
Regizor/Producatori:Diane Keaton
Distributie: Meg Ryan - Eve Mozell Marks Diane Keaton - Georgia Mozell Lisa Kudrow - Maddy Mozell Walter Matthau - Lou Mozell Jesse James - Jesse Marks Cloris Leachman - Pat Mozell Adam Arkin - Joe Marks Shaun Duke - Dr. Omar Kunundar Ann Bortolotti - Ogmed Kunundar Maree Cheatham - Angie Myndy Crist - Dr. Kelly Libby Hudson - Libby Edie McClurg - Esther Tracee Ellis Ross - Kim Celia Weston - Madge Turner Stephanie Ittleson - Victoria
Anul de productie:2000
Tara de productie:SUA

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2026
    15 min
    09:15 iBani - Acasa primavara 2026
    30 min
    09:45 ProVerde - Acasa primavara 2026
    15 min
    10:00 Gusturi portugheze
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Vino inapoi!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 In ritmul inimii
    120 min
    23:30 Un destin la rascruce
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Familia
    120 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    04:30 In ritmul inimii
    90 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies