Casablanca

Într-un bar din Casablanca, doi foşti amanţi se reîntâlnesc într-o conjunctură care îi sileşte să pună pe primul plan nu sentimentele, ci datoria. E război. Intrarea trupelor germane în Maroc e iminentă.

Americanul Rick Blaine (Humphrey Bogart) a reuşit să facă rost de hârtiile necesare pentru ca două persoane să poată lua avionul către Lisabona. Când însă află că femeia după care încă suferă, Ilsa Lund (Ingrid Bergman), este la Casablanca, acum măritată cu un marcant lider ceh, Victor Laszlo (Paul Henreid), căutat de nazişti, Rick rămâne încă o dată fără ea; de data asta, el este cel care decide.

Nu ne putem închipui acest film cu alţi protagonişti; şi totuşi, trebuie ştiut că puţin a lipsit ca în rolul lui Rick să fie distribuit Ronald Reagan (ajuns ulterior preşedintele Statelor Unite), şi nu Humphrey Bogart, iar Ann Sheridan să o joace pe Ilsa în locul actriţei suedeze Ingrid Bergman.

Pianistul din film, Sam, nu era în realitate deloc pianist, ci toboşar (Dooley Wilson), care însă a mimat convingător în timp ce după o perdea un pianist adevărat cânta melodia devenită apoi şlagăr mondial. Interesant este şi faptul că invadarea oraşului marocan de către armatele germane a avut partea sa de contribuţie la succesul filmului.

Premii:
Oscar - cel mai bun film: Hal B. Wallis;
Oscar - cel mai bun scenariu: Julius J. Epstein , Philip G. Epstein, Howard Koch;
Oscar - cea mai bună regie: Michael Curtiz;

Nominalizări:
Oscar – cel mai bun actor într-un rol principal: Humphrey Bogart;
Oscar – cel mai bun actor într-un rol secundar: Claude Rains;
Oscar – cel mai bun fil cinematografic alb-negru: Arthur Edeson;
Oscar – cel mai bun montaj : Owen Marks;
Oscar – cea mai bună muzică: Max Steiner.