Acest sport este excelent, deaorece toată greutatea corpului tău este susţinută de şaua bicicletei. Prin urmare, activitatea nu aduce traume articulaţiilor de la membrele inferioare.
Pentru a resimţi din plin efectele pozitive ale bicicletei, este necesară o practică regulată. Ideal ar fi să practici ciclism de cel puţin două ori pe săptămână, parcurgând aproximativ 20 km la fiecare plimbare. Faptul că mergi cu o viteză moderată îţi oxigenează întregul organism. De aceea, este foarte important să nu-ţi depăşeşti limitele.
Nu e cazul să-ţi pierzi răsuflarea pedalând, doar dacă nu ai de urcat o pantă mai lungă. Pe măsură ce va trece timpul, rezistenţa ta fizică se va ameliora, iar efectele vor fi simţite (de exemplu când vei urca scările).
Mersul pe bicicletă activează circulaţia sanguină la nivelul picioarelor. Este recomandat şi persoanelor care au probleme cu circulaţia ori au câteva kilograme în plus. În ceea ce priveşte teama de a nu dezvolta prea mult musculatura gambelor, specialiştii sunt de părere că este vorba despre un mit, deoarece nu este vorba de exerciţii de forţă, iar pedalarea nu va face decât să ţi le contureze.
Alegerea unei biciclete ţine de preferinţele fiecărei persoane. Tot ce trebuie să faci este să alegi modelul ideal, în funcţie de morfologia ta şi, mai ales, de utilitate. Dacă îţi plac plimbările liniştite sau dacă preferi să mergi pe teren accidentat, în mod sigur va trebui să optezi pentru modele diferite. S-ar putea să ai senzaţia de disconfort în zona cervicală, dar nu trebuie să te nelinişteşti. Organismul tău se va adapta repede.
De asemenea, este indicat să porţi o cască, deoarece te va proteja în caz de accidentare. În ceea ce priveşte protejarea feselor, există un model de şa specific femeilor, mai larg în partea din spate. De altfel, nu ezita să îţi achiziţionezi accesoriile de care ai nevoie pentru confortul tău. Mănuşile, de exemplu, te ajută să ţii mai bine ghidonul şi să eviţi apariţia calozităţilor în palme.
05:45 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
07:45 | Speranta si mandrie 75 min
|
09:00 | Inimi singuratice 60 min
|
10:00 | Dragoste de neinvins 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Vise desenate 60 min
|
14:00 | Dallas 60 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Vremea iubirii 75 min
|
17:15 | Dragostea vietii mele 105 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 105 min
|
20:45 | Speranta si mandrie 75 min
|
22:00 | Dallas 60 min
|
23:00 | Inimi singuratice 60 min
|
00:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
03:00 | Leylifer 105 min
|
04:45 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|