Dacă ai dinţii rari, înghesuiţi sau strâmbi, ieşiti în afară sau îndreptaţi înspre interior, e clar că ai nevoie de aparat dentar! Perioada ideală pentru a corecta defectele dinţilor este adolescenţa, deşi folosirea aparatului dentar poate începe chiar mai devreme. De obicei, se aşteaptă până pe la 9 ani, după ce apar toţi dinţii.
Tratamentul durează de la şase luni, la doi-trei ani, însă cu cât înaintezi în vârstă, devine mai costisitor şi durează mai mult să-ţi îndrepţi dinţii. Este foarte important ca problemele poziţionării dinţilor să fie depistate din timp şi raportate medicului.
Aparatul dentar "invizibil"
Progresul tehnicii permite în zilele noastre corectarea spectaculoasă a anomaliilor dento-maxilare. Există numeroase tipuri de aparate dentare: fixe sau mobile, metalice sau ceramice, care se pot fixa pe suprafaţa internă a dinţilor sau pe cea externă.
Ultima "fiţă" în acest domeniu este aparatul dentar aproape invizibil, realizat din materiale translucide, de culoarea dinţilor.
Prin tratament ortodontic lingual, îţi poţi îndrepta dinţii prin ataşarea bracket-urilor pe suprafaţa interioară a dinţilor, acolo unde nu pot fi văzute. Aparatul dentar „invizibil” se mulează perfect pe spatele dinţilor, fără a fi observat din exterior.
Aparatul are un design personalizat pentru fiecare pacient şi promite eficienţa într-un timp mult mai scurt faţă de dispozitivele obişnuite. Unii spun însă că acest aparat este numai un capriciu pentru oamenii bogaţi, preţul lui fiind de câteva mii de euro. În plus, medicii avertizează că, din cauză că aparatul e situat în spatele dinţilor, poate provoca probleme cu limba, căreia îi sunt constrânse mişcările.
Ce rişti dacă nu îţi pui aparat dentar, deşi ai avea nevoie?
Pe termen lung, acest tip de afecţiuni netratate pot duce la apariţia unor defecte de vorbire, predispoziţie pentru formarea tartrului şi a cariilor şi afectează sănătatea dinţilor, a gingiilor şi a articulaţiei temporo-mandibulare.
„În primele nopţi cu aparatul dentar, abia am putut să închid un ochi! În timpul liceului, colegii îşi cam băteau joc de mine, pentru că purtam aparat, dar acum am dinţii aranjaţi frumos, nu mai arăt ca un hamster!” mărturiseşte o fostă purtătoare de aparat dentar clasic.
Inconvenientele purtării aparatului dentar sunt de ordin estetic (în cazul celor clasice), în primul rând, dar şi fizic: în prima săptămână, e destul de greu să te obişnuieşti cu un corp străin în gură, să dormi cu el, să mănânci cu el. Disconfortul pe care îl provoacă purtatul aparatului dentar nu e de neglijat: gingiile se pot inflama, la fel ţesuturile care înconjoară dinţii, iar durerea poate iradia în tot maxilarul.
Cum poţi evita durerea de dinţi:
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Drumul catre tine 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
02:00 | Inima nu minte 195 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Flori insangerate 120 min
|