Trupa Jonas Brothers este deja câştigătoare a unui premiu AMA (American Music Awards) şi a fost nominalizată chiar şi la premiile Grammy. Aceşti trei fraţi şi-au început cariera separat, sub cupola Disney, iar acum s-au lansat în formula de boyband şi se pare că le merge de minune!
Cele trei albume pe care le-au lansat până acum, It's About Time (2006), Jonas Brothers (2007) şi A Little Bit Longer (2008) s-au vândut ca pâinea caldă, aducându-le în cont peste 12 milioane de dolari! Videoclipurile melodiile postate pe internet au atins cote incredibile de accesări, ajungând chiar şi la 50 de milioane de vizualizări!
Băieţii sunt foarte încântaţi de faima pe care au dobândit-o, însă celebritatea nu li s-a urcat la cap (încă!!!). Născuţi într-o familie cu principii religioase solide, cu un tată pastor, Nick, Kevin şi Joe duc o viaţă sănătoasă din toate punctele de vedere. Nu fumează, nu consumă alcool, merg regulat la biserică, mânâncă echilibrat, fac sport şi...nu fac sex, până la căsătorie!
Pentru că Nick, mezinul trupei, suferă de diabet de la 13 ani, băieţii au început o campanie de sensibilizare a adolescenţilor, sfătuindu-i pe aceştia să facă fitness şi cât mai multă mişcare, să mânânce sănătos şi să meargă regulat la controale medicale.
Voi ce ziceţi fetelor: vă plac cei trei crai de la Jonas Brothers?
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Visul unui tort de nunta 120 min
|
12:00 | Secretul meu 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Sarutul otravit 120 min
|
20:00 | State de Romania 120 min
|
22:00 | Favorul 120 min
|
00:00 | Lectii de viata 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
02:00 | Sarutul otravit 120 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
04:30 | Visul unui tort de nunta 90 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|