Potrivit specialiştilor, unii dintre pacienţi au remarcat o diminuare accentuată a tumorilor, în timp ce, în cazul altor subiecţi, evoluţia cancerului a fost încetinită sau stopată. Oxford BioMedica, compania care a produs vaccinul, speră ca acest medicament să poată fi utilizat iniţial în tratarea cancerului de colon şi a celui la rinichi.
Vaccinul numit TroVax funcţionează în mod diferit faţă de tratamentele existente în prezent, obligând sistemul imunitar al pacientului să lupte cu boala. Pacientului i se administrează în braţ o serie de injecţii conţinând un virus inofesiv şi o genă pentru o proteină numită 5T4. Această proteină se găseşte la suprafaţa tumorilor, dar nu şi în celulele sănătoase. Gena introdusă în organism declanşează reacţia sistemului imunitar care ucide doar celulele tumorale.
Medicul Bob Amato, unul dintre coordonatorii studiului, a declarat că testele au fost iniţial efectuate pentru a demonstra că vaccinul este sigur şi că produce reacţii ale sistemului imunitar. Faptul că tumorile s-au diminuat sau că boala a stagnat a fost un bonus neaşteptat pentru cercetători. Ei au anunţat că urmează să se desfăşoare o a doua etapă de teste la care s-au înscris aproape 700 de pacienţi cu cancer renal
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:00 | Fructul oprit 45 min
|
| 00:45 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 02:30 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 03:30 | Drumul catre Soare 45 min
|
| 04:15 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|