În schimb, este o boală destul de rar întâlnită în zonele mediteraneene.
Conform cercetărilor, se pare că dieta oamenilor din aceeste zone, o dietă care se bazează mai ales pe consumul de roşii (sosurile italieneşti de roşii sunt renumite peste tot în lume) îi ajută pe aceştia să prevină apariţia cancerului de prostată.
Această teorie a fost intens studiată şi se pare că rezultatle sunt extrem de pozitive. Conform unui studiou efectuat la Harvard, de exemplu, se pare că, pentru un bărbat care consumă săptămânal cel puţin 10 roşii (sau produse pe bază de roşii), riscul de a face cancer la prostată scade cu 45% faţă de un bărbat care nu consumă aşa ceva.
Responsabilă pentru acest efect este o subsatnţă pe care tomatele o conţin, anume lycopen. Lycopenul funcţionează ca un antioxidant şi ajută la regenerarea celulară, prevenind astfel şi apariţia cancerului.
Este o substanţă responsabilă de culoarea roşie sau rozalie a alimentelor, pe care o găsim şi în pepenii verzi, grapefruit roz, piper roşu, sau guava, dar mai ales în tomate.
Tomatele pot fi folosite în sosurile pentru spaghetti, pentru ketchup şi bulion, dar pot fi consumate şi sub formă de suc sau în supă. Este ideal să fie consumate astfel, pentru că lycopenul se absoarbe mai uşor în organism dacă roşia consumată a fost zdrobită în prealabil.
Se pare că uleiul de măsline contribuie de asemenea la fixarea acestei substanţe în organism. Încearcă să bei suc de roşii la micul dejun sau ca gustare între mese şi adugă ketchup peste omletă, pentru că astfel vei creşte şansele de a rămâne sănătos. Sunt legume care au un gust delicios, aşa că că, introducându-le în regimul tău alimentar cât mai des, te vei bucura de un organism energizat.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Aproape de tine 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Inima de aur 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 105 min
|
| 00:45 | Leylifer 60 min
|
| 01:45 | Sub semnul iubirii 60 min
|
| 02:45 | Leyla 105 min
|
| 04:30 | Drumul catre Soare 90 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|