Cercetătorii americani au creat un morcov foarte bogat în calciu

Cercetătorii americani au creat un morcov foarte bogat în calciu
Data publicarii: 16 Ianuarie 2008

Cercetătorii americani au creat un soi de morcov modificat genetic, foarte bogat în calciu, care ar putea fi inclus în dieta persoanelor bolnave de osteoporoză, arată un nou studiu.

Persoanele care includ în dieta lor noul soi de morcov pot beneficia de o cantitate de calciu cu 41% mai mare decât cea obţinută din consumul de morcovi obişnuiţi, susţin cercetătorii. Leguma trebuie să treacă însă printr-o serie de teste pentru a primi aprobare de comercializare.

„Aceşti morcovi se cultivă sub monitorizare atentă, într-un mediu controlat”, a declarat prof. dr. Kendal Hirschi, coautor al studiului. Pentru a obţine acest soi de morcov, cercetătorii au modificat o genă din structura acestuia care permite calciului să treacă mai uşor prin membranele legumei. Morcovul nu ar putea acoperi singur necesarul zilnic de 1.000 de miligrame de calciu, dar cercetătorii speră să poată obţine şi alte legume bogate în acest mineral.

Produsele lactate constituie sursa principală de calciu, dar unele persoane au alergii la aceste alimente, în timp ce altele nu le consumă din cauza conţinutului ridicat de grăsimi.

Nu este pentru prima dată când morcovul suferă o „cosmetizare”. Culoarea portocalie prin care este cunoscut morcovul se datorează olandezilor, care în secolul al XVII-lea au transformat leguma, atunci purpurie, pentru a obţine nuanţa steagului lor naţional. Ingineria genetică a fost utilizată pentru a se obţine cartofi care conţin mai mult amidon şi mai puţină apă. Aceşti cartofi absorb o cantitate mai mică de ulei la prăjire, fiind mai sănătoşi. Cercetătorii lucrează acum la un soi de broccoli care conţine mai mult sulforafan, o substanţă care poate preveni cancerul.

Prof. dr. Susan Fairweather-Tait, de la Universitatea din East Anglia, a declarat că alimentele modificate genetic cu scopul de a li se îmbunătăţi conţinutul de substanţe nutritive constituie o chestiune de mare importanţă în viitor. „Oamenilor li se recomandă să mănânce mai puţin pentru a preveni îngrăşarea, dar multe diete nu mai conţin toate substanţele necesare organismului”, a spus aceasta. Specialistul adăugat că, în ultima vreme, oamenii nu mai privesc cu foarte mare reticenţă „alimentele Frankenstein” şi că au început să aprecieze beneficiile pe care acestea le oferă sănătăţii.

Citeşte mai mult în Gândul.

 

Program Acasa TV
  • Marți
  • 06:00 Flori insangerate
    120 min
    08:00 Capcana razbunarii
    60 min
    09:00 Familia
    60 min
    10:00 Drumul catre tine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Amor real
    60 min
    13:00 Evadatele
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Sub semnul iubirii
    120 min
    19:00 Flori insangerate
    120 min
    21:00 Capcana razbunarii
    60 min
    22:00 Familia
    60 min
    23:00 Indragostiti din interes
    60 min
    00:00 Amor real
    60 min
    01:00 Capcana razbunarii
    60 min
    02:00 Inima nu minte
    195 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Flori insangerate
    120 min
Modifică setările cookies