Comportamentul părinţilor îi poate face pe copii alcoolici

Comportamentul părinţilor îi poate face pe copii alcoolici
Data publicarii: 15 Februarie 2008

Când vine vorba de alcool, mulţi tineri iau ca exemplu comportamentul părinţilor, relevă un nou studiu realizat la Universitatea Virginia Commonwealth, SUA. Studiul a fost realizat pe 4.700 de adolescenţi.

Cercetătorii au descoperit că obiceiurile părinţilor în ceea ce priveşte consumul de alcool, influenţează foarte mult copiii, atât direct, cât şi indirect. În primul caz, s-a arătat că adolescenţii, pur şi simplu, urmau exemplul părinţilor lor, care beau foarte mult.

În al doilea caz, adolescenţii au interpretat faptul că părinţii lor consumă băuturi alcoolice, ca şi când ar avea voie să facă tot ce le trece prin cap, pentru că nu vor fi traşi la răspundere. Studiile precedente au indicat că părinţii contează foarte mult în predispoziţia copiilor la alcoolism.

Cercetătorii speră ca rezultatele studiului să fie un semnal de alarmă şi părinţii să ia măsuri. Studiul s-a desfăşurat între 1983 şi 1987. Părinţii copiilor au fost întrebaţi despre obiceiurile lor de a consuma alcool, atât din trecut, cât şi din prezent.

În paralel, au fost monitorizate obiceiurile de consum al alcoolului în cazul adolescenţilor. Mai mult, ei erau rugaţi să îşi spună părerea despre viaţa lor de familie. Acest lucru implica să spună cum îşi caracterizează părinţii de la „calmi şi înţelegători” la „indiferenţi” şi „incorecţi”.

Citeşe mai multe în Gândul.

 

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Inimi sfaramate
    120 min
    08:00 Condamnati la iubire
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Aproape de tine
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Kavya
    60 min
    17:00 Inima de aur
    120 min
    19:00 Inimi sfaramate
    120 min
    21:00 Condamnati la iubire
    60 min
    22:00 Cennet
    60 min
    23:00 Burlacii: Foc in paradis
    105 min
    00:45 Leylifer
    60 min
    01:45 Sub semnul iubirii
    60 min
    02:45 Leyla
    105 min
    04:30 Drumul catre Soare
    90 min
    06:00 Inimi sfaramate
    120 min
Modifică setările cookies