Injecţiile cu Botox vindecă simptomele prostatei inflamate

Injecţiile cu Botox vindecă simptomele prostatei inflamate
Data publicarii: 25 Mai 2007

La studiul realizat de cercetătorii de la Facultatea de medicină din cadrul Universităţii Chang Gung din Taiwan au participat 37 de bărbaţi care sufereau de hipertrofie benignă a prostatei şi care nu reacţionau la tratamentele clasice, informează Mediafax.

Participanţilor la studiu li s-a administrat o singură injecţie cu Botox, direct în prostată. La un an de la acest tratament, 27 dintre pacienţi (73%) au manifestat o ameliorare cu 30% în ceea ce priveşte calitatea vieţii, conform profesorului Yao-Chi Chuang, co-autor al studiului.

Bolnavii trataţi cu Botox nu au manifestat efecte secundare precum incontinenţa sau tulburările erectile, a subliniat Michael Chancellor, profesor în urologie şi ginecologie la Universitatea din Pittsburgh, Pennsylvania, principalul autor al studiului. Potrivit acestuia, Botoxul, foarte popular în cabinetele de estetică pentru eliminarea ridurilor fără intervenţie chirurgicală, reduce inflamarea prostatei printr-un proces celular numit apoptoză, în cursul căruia celulele glandei se autodistrug.

Reducerea prostatei ameliorează fluxul urinar şi micşorează cantitatea de reziduuri din urină acumulate în vezică.

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    08:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Domenica
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Adevar ascuns
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Iubirea din mine
    60 min
    01:00 Inimi de cenusa
    135 min
    03:15 Alaca - iubire si tradare
    90 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Vino inapoi!
    120 min
Modifică setările cookies