Când era mai tânăr, Mario avea ceva mai multe kilograme pentru că mânca tot ce voia şi nu ţinea dietă. El povesteşte însă că nici acum nu îi place să numere caloriile sau nivelul de grăsimi la fiecare masă. Secretul lui constă în faptul că mănâncă alimente sănătoase.
Mario recunoaşte că este dependent de exerciţii fizice. Actorul practică mai multe sporturi, pe care le alternează, pentru ca organismul lui să nu se obişnuiască doar cu un tip de activitate şi să nu mai ardă caloriile. Îi place să meargă cu bicicleta, să alerge sau să înoate. Nu se dă în lături nici de la yoga, baschet şi exerciţii cu greutăţi. În plus, joacă box de trei ori pe săptămână.
Mario Lopez a publicat chiar şi o carte de fitness. Autorul ei susţine că nu este vorba de vreo formulă prin care să-ţi dezvolţi musculatura peste noapte. „Ca să ajungi la o astfel de performanţă trebuie să munceşti mult, dar poate fi şi plăcut”, adaugă Mario. Dimpotrivă, el prezintă cititorilor interesaţi mai multe programe de exerciţii pentru care să opteze. De asemenea, cartea include şi informaţii nutriţionale care pot fi de mare ajutor.
Un meniu tipic pentru Mario:
Micul dejun: Fructe, iaurt şi granola (amestec de fulgi de ovăz, alune şi miere)
Prânz: Pui cu orez
Cină: Sushi
Desert: Îngheţată sau fursecuri cu ciocolată
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 195 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|