Majoritatea dietelor merg pe ideea că cine vrea să slăbească trebuie să mănânce mai puţin. Deşi acest lucru este adevărat, pentru oamenii care trebuie să slăbească foarte mult, reducerea numărului de calorii consumate zilnic cu 2.000 este un lucru greu de realizat. Aceste persoane se simt înfometate chiar înainte de a începe să ţină dieta.
În acelaşi timp, chiar şi pentru cei care trebuie să slăbească puţin, reducerea numărului de calorii consumate, de la 2.500 zilnic la 1.200, reprezintă un şoc pentru organismul lor. De obicei, oamenilor le place să mănânce aceleaşi tipuri de mâncare.
Din dorinţa de a promova alimentele sănătoase, dietele convenţionale sfătuiesc să se consume feluri de mâncare exotice sau greu de realizat sau fără nici un gust, spun unii nutriţionişti. Aici greşesc foarte mult dietele, mai ales cele pe care le ţinem pentru că am auzit de la un prieten sau de la o cunoştinţă. Ele încearcă să schimbe tipul de mâncare consumată de o persoană.
Nutriţioniştii recomandă ca în locul dietelor clasice să se continue să se mănânce alimentele cu care suntem obişnuiţi, dar în cantităţi mult mai mici. În locul timpului folosit pentru învăţarea gătirii unor noi tipuri de alimente, este mai bine să se consume alimentele obişnuite ,dar să se ia în considerare numărul de calorii introdus în organism.
O reducere a numărului de calorii consumate zilnic cu 500 înseamnă pierderea a jumătate de kilogram pe săptămână. Această abordare ajută automat la micşorarea consumului de grăsimi, zahăr, sare şi carbohidraţi.
În locul dietelor este mult mai bine să se recurgă la mici schimbări ca omiterea consumului de chips-uri, reducerea numărului de deserturi dintr-o zi, consumul unei cantităţi mai mici de carne şi creşterea consumului de salate.
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2026 15 min
|
| 09:15 | iBani - Acasa toamna 2026 30 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa toamna 2026 15 min
|
| 10:00 | Jocul dragostei 120 min
|
| 12:00 | Abisul pasiunii 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Familia 105 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Visuri la cheie 90 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|