Numărul fumătorilor a crescut în rândul femeilor şi al adolescenţilor

Numărul fumătorilor a crescut în rândul femeilor şi al adolescenţilor
Data publicarii: 17 Octombrie 2007

În ultimii ani au existat aspecte alarmante ale creşterii prevalenţei fumatului, până în acest an, 2007, cifrele fiind neiertătoare.

În România, s-au raportat ca elemente îngrijorătoare scăderea vârstei debutului fumatului şi egalizarea incidenţei acestui viciu la nivelul sexelor, prezenţa unor boli obstructive cronice, cum ar fi astmul (aproximativ 1 milion de pacienţi), BPOC-ul (bronhopneumopatia obstructivă) care înseamnă 10 la sută din populaţie (în jur de 2 milioane de pacienţi).

„Mulţi fumători au un comportament de oameni bolnavi, acest viciu, asociindu-se, din păcate, şi cu o mortalitate superioară tuturor celorlalte tipuri de substanţe adictive (alcool, droguri)”, spune conf. dr. Florin Mihălţan, preşedintele Societăţii Române de Pneumologie (SRP).

Fumătorul ocazional este acel fumător care apelează la ţigară din când în când şi a fumat cel puţin 100 de ţigări (sau pipe sau trabuce) în toată viaţa. Fumătorul regulat este persoana care fumează cel puţin o dată pe zi.

Citeşte mai multe în Gândul.

 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    08:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Domenica
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Adevar ascuns
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Iubirea din mine
    60 min
    01:00 Inimi de cenusa
    135 min
    03:15 Alaca - iubire si tradare
    90 min
    04:45 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Vino inapoi!
    120 min
Modifică setările cookies