Din momentul în care şi-a văzut tatăl decapitând o căprioară după o partidă de vânătoare, Pam şi-a dat seama că menirea ei pe aceasta lume este să militeze pentru cauza nobilă a drepturilor necuvântătoarelor.
Experienţa traumatizantă prin care a trecut, a făcut-o pe blondă să-şi schimbe radical stilul de viaţă. Din acel moment, Pamela a devenit o vegetariană conştiincioasă, ce a refuzat să guste carne de vreun fel. Diva nu a mai mâncat carne roşie, peşte, pui sau fructe de mare de peste 20 de ani şi s-a implicat activ în numeroase proiecte ce susţin acest program culinar.
Votată drept „Cea mai dorită femeie de pe planetă” , Pamela Anderson se menţine în formă cu ajutorul unui program creat special pentru ea, ce îmbină exerciţiile fizice cu yoga şi masajul. Blonda adoră să exerseze dimineaţa, pe o plajă privată, departe de obiectivele indiscrete ale paparazzilor.
Cât despre meniul zilnic, Pam adoră să mănânce salate proaspete, stropite din belşug cu oţet balsamic şi ulei de măsline, legume gratinate şi fructe.
Pentru că este o bucătăreasă talentată şi toţi prietenii o roagă să le gătească, Pam recurge la un mic truc: mestecă gumă atunci când prepară măncăruri delicioase, pentru a nu fi tentată să guste!
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Aproape de tine 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Inima de aur 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 120 min
|
| 01:00 | Leylifer 75 min
|
| 02:15 | Sub semnul iubirii 60 min
|
| 03:15 | Leyla 120 min
|
| 05:15 | Drumul catre Soare 45 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|