“Atunci când lucrez intens, trebuie să mănânc mai mult pentru că am nevoie de energie. Încerc să consum cât mai multe alimente sănătoase, dar ador prăjelile şi mâncărurile grase. Dă-mi o farfurie cu pâine, ulei de măsline şi sare şi sunt fericită! Dar din păcate nu pot să mănânc aşa tot timpul!”, a declarat frumoasa Penélope unei reviste faimoase.
Dacă se întâmplă să ia două-trei kilograme în plus, Penélope apelează la programul NutriFit, ce oferă şi catering la domiciliu, aşa că actriţa de origine spaniolă se poate delecta cu produse proaspete, sănătoase şi foarte delicioase.
„Planul este special conceput pentru femeile care vor să slăbească până la cinci kilograme într-o lună, fără să se înfometeze. Singurele alimente interzise sunt brânzeturile, smântâna şi untul. În schimb poţi mânca ciocolată neagră şi poţi savura un pahar de vin roşu pe săptămână”, a spus Jackie Keller, fondatoarea NutriFit.
Tot specialista în nutriţie a declarat că legumele trebuie să ocupe jumătate din farfurie, proteinele un sfert, iar carbohidraţii celălalt sfert. Tot ea a spus că 30 de minute de sport de minim cinci ori pe săptămână sunt indicate pentru ca dieta să dea rezultate.
Meniul este complex şi include trei mese principale şi trei snackuri.
Mic dejun, ora 8:00: Omletă făcută dintr-un ou şi o jumătate de ceapă prăjită în ulei de măsline, plus o pâinică din orez expandat;
Gustare, ora 11:00: Salată de fructe, făcută dintr-un măr, banană şi fructe de pădure, stropită cu o linguriţă de miere de albine;
Prânz, ora 13:00: O friptura de curcan la grătar cu garnitură de legume făcute la abur;
Gustare, ora 17:00: Un baton de cereale integrale şi un pumn de stafide;
Cină, ora 19:00: Cod la grătar şi o salată verde;
Gustare, ora 20: Patru bucăţele de ciocolată neagră.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Aproape de tine 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Inima de aur 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 90 min
|
| 00:30 | Leylifer 75 min
|
| 01:45 | Sub semnul iubirii 60 min
|
| 02:45 | Leyla 90 min
|
| 04:15 | Drumul catre Soare 105 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|