Deşi producătorii îi pregătiseră o dietă special concepută pentru el, actorul a spus că nu are de gând să slăbească şi că poate ajunge în formă şi prin alte metode, anume prin sport şi un regim alimentar sănătos. De altfel, Tom avea deja organismul pregătit pentru roluri de luptător, pentru că interpretase rolul din „Ultimul samurai”, aşa că masa lui musculară era frumos dezvoltată.
Actorul este fidel acestei modalităţi de a se menţine în formă: exerciţii fizice intense, practicate regulat - şi o dietă vegetariană strictă. Probabil că singura sa abatere de la regimul vegetarian ar fi faptul extrem de controversat că a mâncat placenta în care s-a dezvoltat fiica sa, Suri, imediat după naştereea acesteia. Actorul este un renumit scientolog şi gruparea respectivă recomandă consumul placentei, pentru că, susţin scientologii, este un „aliment” care aduce un important aport de vitamine.
Pentru „Ultimul samurai”, Tom a beneficiat de antrenamente cu sabia chiar în Japonia, timp de un an şi jumătate. Regizorul Edward Zwick a spus că Tom petrecea o oră şi jumătate la sala de fitness, înainte de fiecare repetiţie.
Tom a fost considerat mulţi ani drept un adevărat sex-simbol masculin şi a făcut parte din nenumărate topuri de profil, numărându-se astfel printre „Cele mai sexy 100 de staruri din istoria cinematogafiei” (Empire Magazine – 1995), „Cele mai sexy 100 de staruri din toate timpurile” (Empire Magazine UK – 1997) sau „Cei mai frumoşi 50 de oameni din lume” (People Magazine – 1997).
În prezent, actorul tocmai a terminat filmările pentru „Tropic Thunder”, film în care a jucat alături de Ben Stiller şi Robert Downey Jr., şi joacă în alte trei filme, anume „Valkyrie”, „Men” şi „Hardy Men”, ultimul dintre acestea urmând a fi lansat în 2009.
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Inima tradata 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 00:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:00 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 02:30 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 03:30 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 04:30 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|