Tinerete furata: Hedi Fried a implinit 20 de ani in lagarul de concentrare unde i-au fost ucisi parintii – FOTO&VIDEO

Duminica, 30 octombrie ai aflat la „Doamne de poveste” povestea emotionanta a lui Hedi Fried. Originara din Sighet, Hedi Fried a fost deportata, impreuna cu familia, la Auschwitz, in 1944. Parintii ei au fost ucisi acolo prin gazare, mult prea curand pentru a intelege ce le astepta pe fiicele lor.

Hedi Fried si sora ei au fost eliberate pe 15 aprilie 1945, dupa un an de suferinte, si au emigrat in Suedia. Hedi Fried a lucrat ca psiholog, a vorbit neincetat si a scris mai multe volume despre experienta traita in lagarele de concentrare de la Auschwitz si Bergen-Belsen, inclusiv un indrumar pentru predarea Holocaustului in scoli.

Pentru lupta sa continua impotriva rasismului si a xenofobiei, Hedi Fried a primit numeroase premii si distinctii, inclusiv titlul de Femeia Europeana a anului 1996.

Hedi Fried avea 20 de ani  cand a trait ororile Holocaustului, la Auschwitz, unde si-a pierdut parintii, gazati impreuna cu alte cateva mii de evrei. Pentru tanara de atunci experienta a fost definitorie.

Hedi Fried si sora ei au fost eliberate pe 15 aprilie 1945, dupa un an de suferinte, si au emigrat in Suedia. Hedi Fried a lucrat ca psiholog, a vorbit neincetat si a scris mai multe volume despre experienta traita in lagarele de concentrare de la Auschwitz si Bergen-Belsen, inclusiv un indrumar pentru predarea Holocaustului in scoli.
Pentru lupta sa continua impotriva rasismului si a xenofobiei, Hedi Fried a primit numeroase premii si distinctii, inclusiv titlul de Femeia Europeana a anului 1996.

Aceasta femeie exceptionala vine ACASA, duminica, de la 16.30, la “Doamne de poveste”. Hedi Fried este o femeie a carei viata poate fi un exemplu pentru fiecare dintre noi si care isi doreste ca niciodata sa nu se mai intample asa ceva,  ca lumea sa fi  invatat o lectie.

“... S-a spus: never again , niciodata nu o sa se mai intample asa ceva in lume, lumea a invatat o lectie si niciodata nu o sa se mai intample. Daca uiti atunci repeti ce s- a intamplat.

In 1944, aveam 19 ani , eu am implinit 20 la Auschwitz. Nu credeam niciodata ca barbatii plang si imi amintesc cand germanii au intrat in Sighet  am vazut pe tata rugandu-se dimineata plangand si m-am uitat prin usa, el nu m-a vazut  si mi-a fost rusine sa ma arat si  ma gandeam, tata plange, de ce? Acum inteleg. Surioara mea avea 15 ani , era inca copil! Ne ducea la gara, nu stiam ce ne asteapta... ne-au suit in vagoane... oamenii isi pierdeau mintile.

Apa s-a sfarsit, nu ne dadea apa... era o calatorie de nedescris ! Si dupa 3 zile, noaptea, trenul se opreste, si acolo e numele garii intr-o limba necunoscuta care aflam mai tarziu era Auschwitz si in aceeasi clipa usile se deschid si o lumina f oarte tare in ochi, reflectoarele, si germanii urla "raus" in afara, barbatii in dreapta, femeile in stanga... si atunci mama zice "va rog putina apa " si germanul ii spune 'tu primesti cafea cand ajungi acolo"... acolo era gaz , nu cafea , azi stim ca ceea ce se intampla cand mama ajunge era gaz...

Ultimele ei cuvinte au fost: "Aveti grija una de alta", si atunci am inteles ca mama vrea ca eu sa am grija de sora mea , ea era mica...".

Intr-o zi ne cheama la apel  sa ne adunam in curte sa ne aleaga pentru munca si germanii erau la razboi si aveau nevoie de muncitori in uzine,  tu si tu si tu, m-au ales dar sora mea a ramas.... Noi stiam ca cei ce sunt alesi merg la munca si cei ce au ramas pe ei o sa-i trimita la gaz, asa se facea din principiu, asa ca eu am fost foarte nenorocita cand m-a ales la munca si nu pe sora mea.... Eram foarte nenorocita si m-am asezat deoparte de ceilalti si ma gandeam ce sa fac ce sa fac, trebuie sa am grija de sora mea si dintr-o data am avut asa o inchipuire ca mama vine si imi spune daca tu nu poti sa o duci cu tine tu sa mergi cu ea si atunci m-am gandit, da acum ma duc inapoi si daca o duce la moarte ma duce si pe mine la moarte si asa ca la pranz veneau fete din grupa noastra  cu o galeata cu mancare, veneau  8 fete si atunci m-am dus acolo si am intrebat cineva vrea sa schimbe cu mine? Da, da, ei toti vroiau sa schimbe pentru ca stiau ca vor merge la munca si cei ce merg inapoi de moartea se asteapta.

Asa ca atunci toate fetele au facut un cerc sa ne dezbracam pentru ca aveam haine diferite era foarte important sa nu ne amestecam ei veneau cu haine de prizioner gri si noi am primit haine civile cu o cruce galbena cei ce mergeam la munca  si asa ca noi am schimbat hainele si m-am dus inapoi sa ma intalnesc cu sora mea si cand am ajuns la baraca fetele se uitau la mine: "Esti nebuna? Nu stii ce ne asteapta aici? De ce ai venit inapoi?" Stiu ce va asteapta, ce o asteapta pe sora mea vreau sa se intample si cu mine si eram sigura ca mergem sa murim...".

La Auschwitz ce vorbeati amandoua, seara, inainte de culcare?
"De mancare, de mancare si cum era acasa, ce mancare facea mama si ea spunea totdeauna niciodata nu o sa mai mananc mancarea buna cum mama a facut si atunci eu i-am spus eu am invatat foarte multe de la mama si o sa-ti  fac eu.

...Azi stiu cat ne-a iubit mama pe sora mea si pe mine; daca nu ne-ar fi iubit asa cum azi stiu ca a facut-o nu as fi putut sa supravietuiesc in modul in care am supravietuit. Ce mi-a dat putere sa fiu ce sunt azi, e dragostea ce am simtit de la parintii inca inainte de a vorbi. “