Durerea nu este iubire: "M-am nascut cu malformatii din cauza tatalui meu. Cand eram in burta mamei, a lovit-o in burta cu pumnii si cu picioarele!"

ACASA a demarat in cadrul emisiunii “Povestiri adevarate” campania “Durerea nu este iubire”, al carei scop este adoptarea unei legi speciale care sa-i pedepeasca exemplar pe agresori. Daca aveti probleme in familie sau cunoasteti persoane care sunt agresate, ne puteti scrie la adresa durereanuesteiubire@acasatv.ro. Tot aici ne puteti scrie daca nu reusiti sa semnati. Pentru a semna petitia, cei din strainatate vor complete formularul de inscriere cu datele din pasaport.

Nu stiu cu ce  sa incep. Povestea mea este de fapt a unei mame care si-a aparat copii cu propiul corp si chiar cu viata ei. Este vorba de mama mea, o femeie minunata caruia ii datoram viata, ii datoram totul eu si sora mea mai mica cu patru ani.

Eu am 24 de ani, mi-am facut propria familie dar golul pe care mi l-a lasat copilaria mea nu se va umple niciodata. Am vrut sa va scriu sperand ca povestea mea va ajuta macar o mama sa nu faca aceeasi greseala a mamei mele, sa nu se lase umilita si batuta pentru a le da un tata copiilor. Credeti-ma ca nu merita.
  
Trebuie sa recunosc ca durerea cea mai mare a fost a mamei. Tatal meu a mai fost casatorit, avand inca doi copii. Pe mama a agresat-o si fizic si psihic, nu stiu ce doare mai tare, sa simti ca barbatul pe care odata l-ai iubit te umileste, si te trateaza ca pe un pres sau durerea fizica, loviturile in cap, strigatele de durere, facandu-te sa iti pierzi orice credinta.

Imi aduc aminte cand aveam vreo 9 ani, o bataie care mi-a ramas tatuata in suflet si simt si acum o imensa durere, mama mea in genunchi iar tatal meu lovind-o fara mila cu picioarele in burta, cuvintele urate pe care i le spunea, dar ce mi-a ramas intiparit fata lui, zambetul de satifactie, crezand ca el are puterea, eu si sora mea imbratisate in camera cealalta crezand ca e un cosmar, plangand.,mama implorandu-l sa ii fie mila.

Nu va imaginati ce simte un copil cand isi vede fiinta cea mai venerata si admirata umilita in halul ala, ce frica si ce neputinta, ce ura fata de propriul tata, vina pt ca nu poti face nimic. De cele mai multe ori mama ne apara si nu il lasa sa ne bata, se baga ea in fata si suporta toate loviturile pana cand tata se calma.

Dadea pana obosea, o batea pana obosea... au fost momente cand dura ore in sir. Doamne, cat de mult sufeream, i-am spus de atatea ori mamei sa plece si chiar daca nu am reusit niciodata sa o inteleg, ba chiar in unele momente ale copilariei mele simteam ca o urasc si pe ea, considerand-o vinovata de toate traumele noastre.

Pe urma insa am inteles ca frica pe care o simti in acele momente te impiedica sa fugi, preferi sa suporti si sa astepti sa treaca timpul, crezand ca lucrurile se vor imbunatati, ca el se va schimba... o greseala enorma, niciodata nu se va schimba.

Cand eram in burta mamei, a lovit-o in burta cu pumnii si cu picioarele, nici macar asta nu l-a impiedicat sa o loveasca. M-am nascut cu malformatii din cauza lui. Apoi stiu ca o chinuia si o maltrata psihic, de cate ori isi chema prietenii in vizita o trata ca pe un pres, tipa la ea si o jignea de fata cu restul, umilind-o.

La un moment data mama s-a imbolnavit de hernie, apoi el a inceput sa o chinuie obligand-o sa ridice greutati, daca vroiam sa o ajutam tipa la noi si ne jignea zicandu-ne ca mama "merita sa sufere" iar pe noi ne facea in toate felurile.

Doamne cat de fericit parea cand ne vedea implorandu-ne sa o lase in pace. Stiam ca ii place sa te rogi de el, sa il implori in genunchi sa te lase in pace. De multe ori dadea in mama si il auzeam cum tipa la ea obligand-o sa isi ceara scuze si sa il implore, obligand-o sa spuna ca ea e vinovata ca nu il lasa in pace.

Cand am crescut am aflat ca avea alte femei si ca le-a adus si acasa de multe ori fiind si mama acasa. Mamei ii era frica de el, de multe ori a amenintat-o ca o omoara, sunt multe de spus, prea multe. Ne-a batut si pe noi de cateva ori, cand nu era mama acasa sa ne ia apararea.

O data imi aduc aminte inainte de examenul de capacitate aveam in jur de 14 ani si m-a auzit cand i-am spus mamei ca daca nu il iau (examenul) asta e. Apoi a venit in casa dupa mine ca sa ma prinda singura (stia ca altfel se baga mama) si mi-a dat o palma pe care o simt si astazi dupa mai mult de 10 ani, apoi m-a tras de par si m-a facut in toate felurile, m-a trantit la pamant si a dat pana cand am repetat dupa el sa nu mai dea, si mi-am cerut iertare ca l-am provocat.

O alta data insa am avut curajul sa il infrunt si l-am impins si asta m-a costat o bataie de toata frumusetea. Mama era in spital, tot din cauza lui, iar noi ramasesem singure cu el.

M-a vazut scriind ceva si nevrand sa ii arat, impingandu-l de frica, m-a luat de par si  m-a trantit in genunchi si a inceput sa dea cu pumnii si cu picioarele pana cand nu am mai rezistat si am lesinat, dar asta nu l-a impiedicat sa dea in continuare pana m-am trezit din lesin tot in pumni, mi-a dat la picioare si la pumni in cap pana can dintr-o data s-a oprit si a plecat lasandu-ma la pamant. Ma simteam atat de rau, eram ata de speriata, pentru prima data intelegeam mai bine ce simtea mama zi de zi.

Ar mai fi multe de zis, sunt multe amintiri dureroase dar cel mai mult ma doare ca astazi nu reusesc sa am o familie linistita. Ma enervez din orice, tip si am ajuns sa jignesc persoanele dragi mie.

Daca cititi acest mesaj, va implor in numele copiilor care striga de durere, nu acceptati sa fiti batute sau umilite. Aveti dreptul la o viata, iar copiii vostri au dreptul sa fie fericiti, fiti puternice si nu va lasati induplecate, o palma va poate distruge viata.

Nu uitati ca durerea nu este iubire. Va doresc tot binele din lume si stiu ca impreuna vom reusi sa schimbam ceva.

Aveti probleme in familie sau cunoasteti persoane care sunt agresate? Ne puteti scrie la adresa durereanuesteiubire@acasatv.ro.

Multe dintre povestile trimise de oameni care au suferit sau sufera inca din cauza agresorilor au fost publicate pe site-ul nostru.

CLICK AICI CA SA SEMNEZI PETITIA!