Daiana Roșu are 30 de ani, este căsătorită și are o fetiță în vârstă de 3 ani. Înainte să devină mamă, era sales manage la o companie de IT. Acum, are propriul magazin online pentru copii.
”Câteodată, mă simt ca o sharoma cu de toate. Sunt extrovertită. Îmi place să scriu, să dansez, să merg pe bicicletă sau să trag cu arma”.

Chiar dacă mai și gătește pentru familie, de multe ori preferă să comande: ”Am parte de tot felul de accidente când gătesc: o dată, am uitat să pun apă la ouăle pe care intenționam să le fierb și acestea au explodat. Din fericire, nu se va întâmpla așa ceva în emisiune”.
În ediție de miercuri, Daia Roșu își îmbie oaspeții cu aperitive tradiționale (brânză, roșii, șorici de porc, slănină și pâine de casă), scoici și paste, și tort de fructe.
Cel mai savuros show culinar, ”Mâncare pe care”, vă așteaptă de luni până vineri numai ACASĂ!
În fiecare săptămână, cinci oameni obișnuiți care NU se cunosc și care NU sunt bucătari profesioniști se întrec pentru un premiu de 5.000 de lei! Pe rând, fiecare dintre ei pregătește, în bucătăria proprie, un meniu alcătuit din trei preparate. Își primește apoi adversarii la cină și este jurizat de aceștia, în secret, cu note de la 1 la 10 - pentru mâncare și… pentru atmosferă. La finalul episodului de vineri, după ultima cină, concurentul care a adunat cele mai multe puncte este declarat… câștigător!
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Diamantul perfect 120 min
|
| 12:00 | Abisul pasiunii 165 min
|
| 14:45 | Vino inapoi! 120 min
|
| 16:45 | Lectii de viata 75 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 105 min
|
| 02:15 | Familia 105 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
| 04:15 | Visuri la cheie 105 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|