Bărbia dublă apare din diferite motive: supraponderalitate, o proastă circulaţie în zona gâtului, afecţiuni ale glandei tiroide, slăbiciunea muşchilor faciali. Ca să combaţi acest fenomen, trebuie în primul rând să adopţi o poziţie corectă a întregului corp. Spatele drept, pieptul în faţă, gâtul drept şi bărbia uşor ridicată. Atunci când dormi, foloseşte o pernă specială care să îţi susţină capul şi gâtul, în aşa fel încât dimineaţa să nu te trezeşti cu dureri de spate şi de muşchi.
Pentru ca bărbia dublă să nu mai fie atât de vizibilă, îmbunătăţeşte-ţi circulaţia în zona gâtului. Cu o rolă pentru masaj, sau pur şi simplu cu degetele, masează-ţi pielea de sub barbă, din faţă înspre spate. Repetă procedeul ori de câte ori ai ocazia.
Şi zona gâtului are nevoie de exerciţii! Ia loc pe un scaun. Îndreaptă-ţi privirea spre tavan şi ridică bărbia la 45 de grade. Deschide gura cât mai larg şi închide-o foarte lent, împingând maxilarul inferior până la refuz. Repetă mişcarea timp de zece minute, zilnic.
Păstrează poziţia bărbiei, iar apoi ţuguiază şi întinde buzele (ca şi acum ai da un pupic!). Menţine poziţia timp de 20 de secunde, după care relaxează.
Aşează-te în genunchi, păstrează spatele drept, pune mâinile pe şolduri şi lasă-ţi capul pe spate. Repetă mişcarea în trei sesiuni, a câte zece repetări.
Până în momentul în care exercitiile vor da rezultate, foloseşte diferite trucuri de machiaj (aplică pe gât un fond de ten cu un ton mai închis decat cel de pe faţă), şi de hairstyling pentru a masca bărbia dublă. Şi cremele pot avea efect! Foloseşte un gel anticelulitic sau o cremă pe bază de aloe şi masează zona în fiecare seară.
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Harry si Meghan: Primul an de casatorie 120 min
|
12:00 | Secretul meu 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Mama 120 min
|
20:00 | State de Romania 120 min
|
22:00 | Iubire si razbunare 120 min
|
00:00 | Montecristo 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 75 min
|
02:15 | Mama 120 min
|
04:15 | Ce se intampla, doctore? 15 min
|
04:30 | Harry si Meghan: Primul an de casatorie 90 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|