Pe lângă faptul că este un puternic afrodisiac, mierea este folosită şi în industria cosmetică, în tratamentele de înfrumuseţare.
Cum iarna este în toi, buzele crăpate pot fi protejate foarte uşor dacă le ungem cu miere. Pe lângă un gust delicios, vom avea şi buze catifelate şi moi.
Pentru că acţionează şi ca un agent antibacterian, mierea este utilizată în numeroase măşti pentru ten. Aceasta are rolul de curăţare a porilor şi de împrospătare a pielii. Mierea conţine vitamine, minerale, aminoacizi şi constituie un tratament cosmetic foarte bun pentru zona din jurul ochilor.
Una dintre cele mai bune măşti este cea făcută din miere şi argilă. O altă mască este cea care conţine miere, o linguriţă de glicerină, un sfert de cană de făină şi un ou. Această mască împrospătează aspectul general al feţei şi îi măreşte elasticitatea.
Pentru un ten vitalizat şi o luminozitate mărită, puteţi apilca o mască realizată dintr-o lingură de miere, un gălbenuş de ou şi o lingură de ulei de măsline, pe care o lăsaţi să acţioneze timp de 20 de minute.
Mierea ajută şi părul. Pentru ca acesta să strălucească este recomandat să fie tratat cu un amestec de miere, apă şi suc de lămâie. Dacă aveţi părul deteriorat, puteţi folosi o mască preparată dintr-o linguriţă de miere, un ou, o lingură de ulei de măsline şi două linguri de suc de portocală sau lămâie. Balsamul astfel obţinut se aplică pe părul proaspăt spălat, iar după 10 minute se clăteşte cu apă caldă.
Există şi o proprietate mai puţin cunoscută a acestui produs apicol. Mierea ajută la curăţarea dinţilor. Pentru o curăţare eficientă şi o repiraţie mai proaspătă, puteţi folosi un amestec dintr-o linguriţă de miere şi o cană cu apă calduţă.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Contele: dragoste si onoare 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 195 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 135 min
|