Actriţa va apărea în spoturile publicitare care fac parte din campania de promovare a parfumului începând cu luna octombrie a acestui an. Thierry Mugler l-a angajat pe celebrul fotograf Ali Mahdavi pentru a realiza imaginilile promoţionale care vor face parte din această campanie.
‚Angel’a fost creat cu 17 ani în urmă şi a avut un impact extraordinar în lumea parfumurilor, fiind primul parfum oriental gurmand.
Naomi Watts este cunoscută drept muza regizorului David Linch ( cel mai cunoscut serial regizat de acesta a fost „Twin Peaks”), care a distribuit-o în „Mullholland Drive”, dar şi pentru rolul principal pe care l-a interpretat în „21 Grams”, rol pentru care a fost nominalizată la Oscar în 2004.
Puţini ştiu că Naomi a acceptat rolul respectiv fără a citi scenariul în prealabil. Alte roluri cunoscute au fost cele din „King Kong”, „Eastern Promises” sau thrillerul „The ring”, iar în 2009 va juca alături de Clive Owen în „The International”.
Naomi a fost pentru câteva luni iubita regretatului actor Heat Ledger, până în mai 2004. La puţin timp după aceea l-a cunoscut pe Liev Schreiber, actualul ei partener, alături de care a jucat şi în „Vălul pictat”.
Cea mai bună prietenă a ei este o altă actriţă vestită pentru frumuseţea aparte şi pletele blonde, anume Nicole Kidman. Atunci când Nicole s-a despărţit de Tom Cruise, Naomi s-a mutat împreună cu ea. Nicole este şi ea imaginea unui parfum foarte cunoscut, anume Chanel No 5.
| 06:00 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:15 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Ramasitele trecutului 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Monteverde 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 75 min
|
| 00:30 | Rosalinda 60 min
|
| 01:30 | Ramasitele trecutului 45 min
|
| 02:15 | Juramant pentru o viata 75 min
|
| 03:30 | Dallas 60 min
|
| 04:30 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|