Noi şi copiii noştri...Stau pe marginea unei piscine cu apă turcoaz care curge către mare, totul împrejur este de un alb perfect, miroase a plajă, şi aud păsări de tot felul. Apoi linişte. Doar câteva acoperişuri albastre şi steagul Greciei îmi amintesc că sunt pe pământ. Altfel, aş fi crezut că am ajuns în Paradis şi nu prea înţeleg pe cine şi în ce fel aş fi putut păcăli ca să primesc aşa ceva, a scris ea pe pagina sa de Facebook.
"Am o săptămână de vacanţă, la fel şi copiii. Ei sunt la bunicii de la Paris, eu şi Alex am ales Santorini. De obicei, în vacanţe nu plecăm fără ei, doar în unele weekenduri. Dar acum aşa s-a nimerit. Vorbesc cu colegele despre numărul acesta al revistei în care ne concentrăm pe relaţia dintre părinţi şi copii şi mă gândesc la noi. Îmi lipsesc acum, în această săptămână, în timp ce mă trezesc când vreau, fac ce vreau, n-am grija nimănui? Nu. Mi-e dor de ei? Da. M-ar fi deranjat dacă erau şi ei aici? Nu.
Mi-ar fi plăcut să trăiască şi ei frumuseţea acestor locuri. Dar sunt foarte bine şi aşa. Ar trebui să mă simt vinovată pentru ce simt? Habar n-am. Dar n-am niciun motiv să vă mint. Îmi place la nebunie viaţa cu ei şi nu m-aş fi imaginat niciodată fără copii, dar îmi place să-mi trăiesc şi timpul meu ca şi cum aş mai avea 20 de ani. Să nu mă gândesc decât la mine şi la ce am chef să fac astăzi. Vorbesc cu ei pe Skype şi le arăt cum e pe aici, Alexia îmi pune filmarea de la concertul lui One Direction, iar Aris îmi cere părerea despre noul lui desen, inspirat din expoziţia lui Keith Haring, pe care a vizitat-o cu bunicul. Toată lumea e bine.
Abia aşteptăm să ne revedem, dar şi acum suntem toţi fericiţi. N-am senzaţia că îi iubeşti mai puţin dacă mai ai şi un program care nu-i include. Şi mai ştiu că nu trebuie să folosim copiii ca să ne umplem golurile. Nu trebuie să-i folosim la nimic şi pentru nimic. Copiii există ca să aflăm ce înseamnă iubirea necondiţionată. Şi ca să ne facă să trăim cele mai mari spaime, cele mai puternice frici, cele mai mari responsabilităţi, dar şi cele mai adevărate declaraţii de dragoste.
Diseară ajungem cu toţii în Bucureşti. Mergem să-i luăm de la aeroport. Vin singuri cu avionul, aşa cum veneam şi eu singură cu trenul de la bunicii mei de la Braşov, încă de pe la vârsta de 6 ani. Vreau să-i învăţ să aibă încredere în ei şi curaj. Numai că eu slăbesc două kilograme până îi văd ajunşi. Probabil că aşa păţea şi mama. Prima dată când s-au îmbarcat singuri, mi-am păstrat ochelarii de soare în aeroport pentru că aveam lacrimile gata să izbucnească şi mi-era frică să nu mă vadă ei.
Le ziceam cât de „tare” o să fie să călătorească singuri, dar simţeam că cineva îmi înfige un pumnal în stomac. Cum au trecut de vamă şi nu m-au mai văzut, m-am pus serios pe plâns. Până m-au sunat să-mi spună că au ajuns, vorbeam fără să ştiu ce zic şi ascultam fără să înţeleg nimic. Am înţeles cum va fi de acum înainte, până la sfârşitul vieţii…" , a scris vedeta.
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2024 30 min
|
09:30 | ProVerde - Acasa toamna 2024 15 min
|
09:45 | iBani - Acasa toamna 2024 15 min
|
10:00 | MasterChef 180 min
|
13:00 | Iubiri fara hotar 180 min
|
16:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|
18:00 | Calea spre iertare 120 min
|
20:00 | State de Romania 60 min
|
21:00 | Dragoste in Islanda 120 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | State de Romania 60 min
|
01:00 | Doctor de bine - Acasa toamna 2024 30 min
|
01:30 | ProVerde - Acasa toamna 2024 15 min
|
01:45 | iBani - Acasa toamna 2024 15 min
|
02:00 | Calea spre iertare 120 min
|
04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
04:30 | Dragoste in Islanda 90 min
|
06:00 | Flori insangerate 120 min
|