1. Aşteaptă oricât timp crezi că e nevoie pentru a compara relaţia pe care o ai cu genul de relaţie pe care ştii că ţi-o doreşti şi o meriţi. Dacă există pasiune între voi, dar nu e nici pe departe ceea ce ţi-ai dori pentru viitor, nu te grăbi să iei o decizie.
2. Urmăreşte cu atenţie modul în care partenerul se poartă cu prietenii săi, cu familia, colegii şi chiar şi cu persoanele străine. Asta îţi va da indicaţii legate de modul în care se va purta cu tine după ce va trece suficient timp ca să vă obişnuiţi împreună, dar şi despre caracterul său.
3. Întreabă-te cât de bine îl cunoşti şi cât de bine te cunoaşte! Întreabă-l ce vrei să afli despre el şi urmăreşte-i cu atenţie reacţiile, dându-i în acelaşi timp şi lui ocazia de a te cunoaşte. Dacă ai anumite tabieturi, nu le păstra ascunse în ideea că o să le accepte şi el după ce va trece mai mult timp şi se va ataşa de tine.
4. Află care îi sunt intenţiile şi planurile pentru viitor. Dacă tu îţi doreşti să te măriţi şi să ai cel mult doi copii iar el vrea să călătorească în jurul lumii cu rulota şi să aibă mulţi copii, sau nici unul, unul dintre voi va trebui să se răzgândească sau renunţaţi la ideea de a fi împreună pe termen lung.
5. Verifică-i trecutul! Dacă nu a fost implicat până acum în relaţii serioase, află ce nu e în regulă! Poate că nu e pregătit pentru aşa ceva, chiar dacă îşi doreşte, sau poate are aşteptări exagerate. Află ce anume nu a funcţionat în fostele sale relaţii, pentru a nu-i da ocazia de a repeta greşelile din trecut. Ai putea afla „secrete întunecate”, cum ar fi că a fost violent, că nu e de acord cu monogamia sau că se plictiseşte destul de repede de femeile din viaţa sa şi caută mereu ceva nou.
Tu ce anume crezi că ar trebui să ştii înainte de a te implica într-o relaţie serioasă?
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Doctor de bine - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 09:15 | iBani - Acasa primavara 2026 30 min
|
| 09:45 | ProVerde - Acasa primavara 2026 15 min
|
| 10:00 | Gusturi portugheze 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | In ritmul inimii 120 min
|
| 23:30 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Familia 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | In ritmul inimii 90 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|