O glumă mai veche spunea că un cuplu perfect poate exista numai dacă este format dintr-o femeie oarbă şi un bărbat surd, pentru ca el să nu o poată auzi pe ea cum îl „bate la cap”, iar ea să nu poată vedea greşelile pe care le face el.
Sigur că există şi cupluri norocoase, formate din adevărate suflete pereche, a căror relaţie se bazează pe iubire, încredere şi devotament. Totuşi, nici măcar aceste cupluri nu sunt ferite de neînţelegeri. Iubirea nu este de ajuns pentru ca o relaţie să funcţioneze, e nevoie şi de mici compromisuri, de multă răbdare şi înţelegere. O dată căsătoriţi, majoritatea oamenilor au tendinţa de a considera că nu mai e nevoie să-şi cucerească partenerul şi consideră că li se cuvine toată atenţia şi iubirea acestuia, fără a oferi neapărat ceva în schimb.
Totuşi, pentru ca o relaţie să aibă mai multe şanse de durată, indiferent dacă cei doi şi-au jurat credinţă în faţa lui Dumnezeu sau nu, e bine ca ambii parteneri să ţină cont de „indicaţiile” de mai jos!
1. Păstrează-ţi independenţa!
Oricât de mult ţi-ai iubi partenerul, nu e nevoie să renunţi la preferinţele tale şi să le adopţi pe ale lui. Uneori, tindeţi să uitaţi că există şi diferenţe între voi, pentru că aţi petrecut mult timp împreună luând parte la aceleaşi evenimente. E chiar indicat să existe şi hobby-uri pe care partenerul tău să nu le împărtăşească şi e bine să-l încurajezi şi pe el să-şi găsească activităţi care îi plac şi care nu presupun şi implicarea ta. Gândeşte-te că la începutul relaţiei voastre v-aţi simţit atraşi unul de celălalt fără a avea foarte multe în comun. Nu renunţa la propriile tale plăceri, la visele pe care le aveai pentru cariera ta sau la călătoria în India la care ai visat toată viaţa, doar pentru că el nu e fascinat de lumea orientală, nu are aceleaşi planuri sau are păreri diferite. Nu trebuie să fiţi identici pentru a forma un cuplu potrivit, chiar dimpotrivă.
2. Nu fiţi supăraţi în acelaşi timp!
Dacă el are o problemă la serviciu sau o problemă de ordin personal şi este foarte nervos, nu se poate concentra la altceva. În calitate de parteneră, e normal să-i fii alături în astfel de momente şi nu să începi să-ţi verşi şi tu nervii datoraţi unnor probleme diferite de ale lui. Poţi discuta mai târziu problema ta, pentru început e cazul să-l ajuţi pe el să treacă peste a lui, după care se va putea concentra şi el asupra problemei tale şi le veţi rezolva astfel mai uşor, bucurându-vă fiecare de atenţie reciprocă. Dacă problema lui are legătură cu tine, nu începe să te dezvinovăţeşti ridicând tonul sau aruncându-i reproşuri la rândul tău. E foarte important să păstrezi un ton calm şi să argumentezi ceea ce spui. Dacă ţi se pare că nu înţelege ce-i spui, nu renunţa la discuţie, ci încearcă să găseşti varianta optimă de expunere a problemei. Dacă nu găseşti o rezolvare şi renunţi, se vor acumula mai multe frustrări care dăunează grav cuplului.
3. Dacă nu sunteţi de acord, nu renunţa la părerea ta!
Se întâmplă adesea ca doi oameni să aibă opinii diferite în ceea ce priveşte aceeaşi problemă. Dacă părerile voastre diferă, nu înseamnă că el este mai puţin inteligent doar pentru că nu este de acord cu tine. E ca şi cum ai spune că n-ai ce discuta cu un om care preferă roşu, când tu preferi verde. Fiecare are dreptul la opinia sa, iar dacă încerci să-l convingi că varianta ta este mai potrivită, caută argumente logice, fără a critica opţiunea lui şi fără a-l jigni. Nu contează cine are dreptate, nu trebuie să existe mereu un câştigător într-o discuţie.
4. Când vă certaţi, nu aduce în discuţie greşeli pe care le-a făcut în trecut!
Renunţă la obiceiul de a readuce în prim plan probleme care au existat în trecut ori de câte ori aveţi o problemă. Fiecare problemă pe care o aveţi ar trebui să-şi găsească rezolvarea la momentul potrivit şi să rămână rezolvată. Dacă ai trecut peste, înseamnă că e de ordinul trecutul şi nu are rost să o expui din nou. Viitorul are de suferit atunci când nu putem trece peste greşelile pe care le-am făcut în trecut.
5. Încearcă să-i faci un compliment cel puţin o dată pe zi!
Când doi oameni petrec foarte mult timp împreună uită adesea de noţiunea de politeţe. „Spală vasele!” sau „Nu uita să duci gunoiul!” ar trebui însoţite de „Te rog!” indiferent de câţi ani s-au scurs de când locuiţi împreună. Orice om doreşte să se simtă preţuit şi pentru asta te-a şi ales să-i fi alături, pentru că simţea că eşti persoana potrivită, care îl place aşa cum este. Nu uita să-i spui când admiri ceva anume la el, aşa cum nici el nu trebuie să uite să-ţi complimenteze noua coafură sau oţ inută care îţi vine într-adevăr bine. Unii bărbaţi gândesc că nu e nevoie să-i spună soţiei că este frumoasă, pentru că „ştie şi ea” sau „şi-o ia în cap”. Cu o astfel de atitudine, nici nu e de mirare că cele mai frumoase cupluri ajung să se simtă încătuşate în relaţie şi să se întrebe, fiecare în parte, „oare ce-am găsit interesant la el/ea”?
Orice om simte nevoia să fie asigurat că arată bine, că face bine ceva anume sau că este admirat. Dacă nu primim aceste asigurări de la partenerii de viaţă, atunci fie le căutăm în alte parte, fie ajungem să gândim că nu suntem iubiţi şi apreciaţi. Prin urmare, nu uita că fiecare mică atenţie contează, iar o vorbă frumoasă sau un cadou fără ocazie sunt bine-venite oricând.
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Locul unde te-am cerut 120 min
|
12:00 | Pacate din iubire 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Sarutul otravit 120 min
|
20:00 | Mostenirea 120 min
|
22:00 | Favorul 120 min
|
00:00 | Lectii de viata 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
02:00 | Capcana razbunarii 105 min
|
03:45 | Doctorul casei 45 min
|
04:30 | Locul unde te-am cerut 90 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|