Americanii au inventat injecţia care stimulează punctul G, pentru orgasme mult mai intense

Americanii au inventat injecţia care stimulează punctul G, pentru orgasme mult mai intense
Data publicarii: 03 Octombrie 2013

Toată lumea a auzit până acum de punctul G sau „punctul lui Gräfenberg”, după numele sexologului german care a studiat conceptul, dar foarte puţine persoane au reuşit să-l localizeze sau să experimenteze un orgasm obţinut prin stimularea acestei zone.

Americanii s-au gândit să ajute femeile în demersul acestei experienţe şi au inventat o injecţie prin care să le înbunătăţească viaţa sexuală. În curând, femeile vor avea posibilitatea (şi deschiderea, pentru că orice lucru nou ne face sceptici la început) de a apela la acest tip de injecţii, la fel cum apelează la anticoncepţionale.

Este vorba despre o injecţie cu colagen menită să mărească dimensiunile punctului G, localizat în interiorul vaginului, aşa că se numeşte „The G-Shot”.

Întreaga procedură durează aproxiamtiv 30 de minute, injecţia se administrează rapid şi nu este nevoie decât de o uşoară anestezie locală. În America, o astfel de injecţie costă aproximativ 2000 de dolari.

După ce are loc această procedură,faimosul punct G devine mai mare şi, prin urmare, mai uşor de localizat. Toate femeile care au apelat la aşa ceva s-au declarat foarte încântate de rezultat, mai ales că au putut testa reuşita experimentului în aceeaşi zi, la aproximativ câteva ore după ce acesta a avut loc.

Cu ajutorul stimulării punctului G, orgasmul feminin devine mult mai intens şi este în acelaşi timp mult mai uşor de obţinut.

Efectele acestei injecţii durează aproximativ 4 luni, timp în care femeile care au apelat la acest tip de tratament pot spune adio oricărei frustrări sexuale generate anterior de lipsa orgasmelor. Zona devine mult mai sensibilă iar relaţiile sexuale sunt mult mai intense datorită acestei sensibilităţi. Toate femeile care au avut parte de „The G Shot” spun că viaţa lor sexuală s-a înbunătăţit vizibil şi că orgasmele pe care le-au avut ulterior sunt net superioare calitativ celor pe care le experimentaseră înainte de injecţie.

Iventatorul injecţiei cu colagen în punctul G este un bărbat, medicul David Matlock, care spune că îmbunătăţirea vieţii sexuale a celor care apelează la aşa ceva are o rată de succes de 87%. El declară în acelaşi timp că acest tip de tratament nu este adresat femeilor care suferă de anumite disfuncţii sexuale.

Pentru că injecţia are loc într-o zonă foarte sensibilă şi delicată şi reprezintă o descoperire destul de nouă, încă nu sunt cunoscute foarte bine efectele adverse care pot apărea, aşa că e bine ca cele care vor să apeleze la aşa ceva să se documenteze bine înainte, chiar dacă este o procedură extrem de simplă şi injecţiile cu colagen care au fost făcute în alte zone ale corpului nu au avut urmări periculoase până acum.

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Pe firul iubirii
    120 min
    08:00 Intrebarea Mesei Rotunde
    60 min
    09:00 Lectii de viata
    60 min
    10:00 Un print in Paradis
    120 min
    12:00 Numai langa tine
    180 min
    15:00 Pe firul iubirii
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Povestea de pe insula
    120 min
    20:00 Regina
    105 min
    21:45 Dragoste si design
    105 min
    23:30 Numele meu e Riza
    60 min
    00:30 Regina
    120 min
    02:30 Intrebarea Mesei Rotunde
    60 min
    03:30 Lectii de viata
    45 min
    04:15 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    04:45 Dragoste si design
    75 min
    06:00 Pe firul iubirii
    120 min
Modifică setările cookies