Care sunt motivele care ne pot determina să ne înşelăm partenerii?

Care sunt motivele care ne pot determina să ne înşelăm partenerii?
Data publicarii: 13 Noiembrie 2008

Există oare o tipologie a persoanelor care îşi înşeală partenerul de viaţă? Nu se ştie dacă datele genetice ne pot determina „să punem coarne”, dar există diverse motive care ne pot predispune spre aşa ceva.

Unii oameni consideră că e de-ajuns să ai gânduri cu conotaţie sexuală legate de altă persoană decât cea alături de care ai păşit în faţa altarului – şi deja se poate săune că ai înşelat. Cel mai des, însă, prin „înşelat” înţelegem a avea relaţii sexuale cu altă persoană decât cea cu care ai o legătură oficială.

Dacă relaţiile respective au loc o singură dată, sau, mai exact, într-o singură noapte, după care nu mai continuă, atunci vorbim despre o aventură. Studii recente care au avut loc în UK au confirmat faptul că jumătate dintre bărbaţii angajaţi în relaţii de lungă durată îşi înşeală partenerele. Aproximativ tot atâtea femei sunt la rândul lor infidele, cu toate că motivaţiile lor sunt diferite.

Medicii estimează că aproximativ unul din zece copii născuţi în Europa au, din punct de vedere genetic, alţi taţi decât bărbaţii cu care mamele lor sunt căsătorite.

Iată câteva motive, care nu pot fi interpretate drept justificări sau scuze, care pot determina o persoană să-şi înşele partenerul de viaţă.

1. Teama de oficializare a relaţiei
Cel mai întâlnit motiv al înşelării în cuplu este imaturitatea persoanelor care nu se simt pregătite pentru a avea o relaţie serioasă.

2. Răzbunarea
Acest motiv este adesea întâlnit atunci când ai fost înşelat şi simţi nevoia să-ţi pedepseşti partenerul în acelaşi mod.

3. Dorinţa de a rupe relaţia
Unii oameni consideră că infidelitatea este cea mai potrivită metodă de a „scăpa” de o relaţie care a devenit prea monotonă sau de un partener mult prea posesiv.

4. Plictiseala sau nefericirea
De multe ori, atunci când o relaţie nu merge prea bine, când lucrurile au devenit foarte previzibile şi partenerii intră într-o rutină nedorită, fiecare caută rezolvarea în altă parte.

Aceste probleme apar şi atunci când partenerii se confruntă cu lipsa de comunicare sau cu insatisfacţii sexuale. Când sunt în astfel de situaţii, unii oameni caută în mod natural afecţiune sau atenţie, în timp ce alţii aleg să aibă relaţii sexuale cu parteneri diferiţi.

5. Inconştienţa şi orgoliul
Unii dintre partenerii infideli aleg să înşele pentru că sunt genul de persoane independente, care consideră că li se cuvine totul şi pot face orice, oricând, fără să ţină cont de consecinţele acţiunilor lor.

6. Nesiguranţa
O persoană căreia îi lipseşte încrederea în sine şi simte permanent nevoia de reasigurare a faptului că este atractivă este uşor de flatat şi poate ajunge infidelă numai pentru că i s-a făcut un compliment care a dat-o gata.

 

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Iubire si pacat
    135 min
    08:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:15 Ramasitele trecutului
    45 min
    10:00 Norocul lui Loli!
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Contele: dragoste si onoare
    120 min
    19:00 Iubire si pacat
    135 min
    21:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:15 Dallas
    60 min
    23:15 Inima nu minte
    75 min
    00:30 Rosalinda
    60 min
    01:30 Ramasitele trecutului
    45 min
    02:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    03:15 Dallas
    60 min
    04:15 Acasa la romani
    60 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies