Caută motive rezonabile pentru a te despărţi de o fată căreia nu reuşeşti să îi găseşti defecte

Caută motive rezonabile pentru a te despărţi de o fată căreia nu reuşeşti să îi găseşti defecte
Data publicarii: 18 Septembrie 2008

O relaţie adevărată nu presupune doar relaţii sexuale constante şi distacţie, ci e nevoie şi de multă muncă pentru ca lucrurile să funcţioneze aşa cum îţi doreşti.

Dacă, însă, deşi ai lângă tine o fată care pare definiţia perfectă a feminităţii şi nu îi găseşti nici un defect, dar nici nu simţi că este jumătatea ta, ai nevoie de motive serioase pentru a te despărţi de ea. Eşti conştient că toti prietenii te-ar lua de fraier iar ea şi prietenele ei te-ar considera un ticălos pe viaţă dacă rupi o relaţie... aparent ideală.

Unul dintre motivele care te poate determina să opreşti evoluţia unei relaţii care din afară pare perfectă este lipsa de susţinere din partea „jumătăţii”. Bărbaţii obişnuiesc să se angajeze şi în acţiuni mai puţin folositoare sau în afaceri riscante, mai ales cei care au simţul aventurii dezvoltat, dar, mai ales în public, în faţa părinţilor sau a prietenilor, când toate par să se întoarcă împotriva ta, e normal ca partenera să te susţină, nu să îţi aducă şi mai multe acuzaţii sau să râdă de alegerile pe care le faci.

Un alt motiv pe care îl poţi invoca pentru ruperea unei relaţii este faptul că ea flirtează cu alţi bărbaţi. Sigur că e posibil ca ea să fie o persoană veselă din fire, extrem de sociabilă, care se apropie mai uşor de oameni şi întâmplător se simte bine şi în compania altor bărbaţi, atunci când ieşiţi în grupuri mai mari. În mod normal, nu ar trebui să te afecteze succesul ei şi faptul că sexul opus o apreciază, ci dimpotrivă, ar trebui să te simţi mândru că tu eşti cel pe care l-a ales.

Dacă, însă, ai nevoie de un motiv pentru despărţire şi nu te simţi sigur pe ceea ce simţi sau chiar îţi este teamă la modul serios că ar putea să plece cu oricare altul, în orice moment, acesta este un motiv... rezonabil.

Un alt motiv ar putea fi faptul că te neglijează în public. Când se întâlneşte cu o colegă sau primeşte vizita unei prietene din copilărie, cele două încep să povestească şi să-şi amintească vrute şi nevrute.

Mai mult, subiectele abordate te irită, pentru că nu le găseşti interesante defel. Nu e treaba ta să ştii cum cedează pigmentul în funcţie de concentraţia oxidantului folosit pentur vopsirea părului, nici care sunt cele mai eficiente metode de epilat sau ce pregătiri de nuntă face verişoara prietenei surorii mătuşii X.! Preferi să poţi conversa şi tu, nu să se facă abstracţie de prezenţa ta, aşa că... ai un motiv „să-ţi iei jucăriile şi să pleci”.

Un motiv relativ serios este minciuna, chiar dacă este vorba despre ceva insignifiant. Dacă simte nevoia să te mintă în legătură cu prostioare, lucruri neimportante, e foarte posibil ca atunci când e vorba de lucruri cu adevărat importante să procedeze la fel.

Dacă ea are probleme cu drogurile sau cu alcoolul e foarte greu să păstrezi o relaţie serioasă. Sigur, un gentleman care îşi iubeşte partenera încearcă să o ajute să depăşească o astfel de problemă, dar, de cele mai multe ori, un bărbat cedează uşor când vine vorba despre aşa ceva şi pleacă spre „tărâmuri mai liniştite”.

Totuşi, dacă ea a dezvoltat o asemenea dependenţă din cauza ta sau ai contribuit cumva în acest sens (poate fi o problemă cu care te confrunţi şi tu), trebuie să rămâi alături de ea şi să o ajuţi atât cât poţi. Altfel, nu te plânge dacă prietenii şi posibilele viitoare partenere îţi vor întoarce spatele, pentru că primeşti ceea ce meriţi.

 

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025
    60 min
    10:00 Locul unde te-am cerut
    120 min
    12:00 Pacate din iubire
    180 min
    15:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Sarutul otravit
    120 min
    20:00 Mostenirea
    120 min
    22:00 Favorul
    120 min
    00:00 Lectii de viata
    60 min
    01:00 Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025
    60 min
    02:00 Capcana razbunarii
    105 min
    03:45 Doctorul casei
    45 min
    04:30 Locul unde te-am cerut
    90 min
    06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
Modifică setările cookies