Despre infidelitate: Află de ce amanta nu e întotdeauna mai tânără şi mai atrăgătoare

Despre infidelitate: Află de ce amanta nu e întotdeauna mai tânără şi mai atrăgătoare
Citeste mai mult despre: atractie sexuala, infidelitate
Data publicarii: 17 Decembrie 2008

Nu toată lumea înşală, însă majoritatea o fac. Conform unui studiu realizat acum doi ani, aproape un sfert dintre bărbaţii însuraţi şi 13% dintre femeile cu verighetă au avut cel puţin o aventură extraconjugală. Cifrele nu oglindesc mereu adevărul, însă, iar realitatea poate fi surprinzătoare!

Se înşală pentru sex?
Nu numai pentru sex: infidelitatea poate surveni şi la nivel emoţional, chiar în lipsa unui contact sexual. O persoană poate să-şi înşele partenerul atunci când depinde emoţional de altă persoană, din afara căsătoriei, de care se simte legată intim, fără ca această relaţie să presupună şi contacte sexuale.

Oamenii înşală pentru că nu mai iubesc?
Puţine aventuri încep pentru că cel care trădează nu mai are niciun sentiment pentru partener. Poate că, la un moment dat, acea persoană se simte nefericită, dar asta nu înseamnă că nu îl iubeşte pe celălalt. Motivele pentru infidelitate nu au treabă neapărat cu dragostea pentru partenerul înşelat, ci mai degrabă cu dorinţele egoiste ale celui care se dezleagă şi „pleacă” în căutarea fericirii sale, nemaigândindu-se la jumătatea sa.

E obligatoriu ca amanta să fie mai tânără şi mai atrăgătoare?
Exemplul prinţului Charles şi al Camilla Parker Bowles este grăitor: nu e obligatoriu să înşeli numai cu persoane mai tinere şi mai frumoase. O aventură are rădăcinile, de mutle ori, în ceva ce s-a întâmplat – sau nu se întâmplă – în relaţia oficială. În general, cel care înşală caută ceva ce partenerul nu are sau nu îi oferă. Unii oameni care înşală nu acordă niciun fel de importanţă specială aspectului fizic, ci mai mult bogăţiei sau inteligenţei, de exemplu.

Dacă înşeli o dată, o vei face şi a doua oară?
Atunci când îţi pierzi partenerul, după ce i-ai fost infidel, vezi ce repercusiuni au acţiunile tale şi e destul de probabil să înveţi din greşeli. După ce trec printr-un divorţ dureros, unele persoane se maturizează emoţional şi trec toate învăţămintele din acea experienţă. Unii, însă, nu o fac. Dar zicala că „înşeli o dată, înşeli mereu” nu se adevereşte întotdeauna.

Un mariaj poate supravieţui după infidelitate?
O aventură nu este mereu capătul unei relaţii, dar poate fi un semnal de alarmă şi o revelaţie. Dacă priveşti partea bună a lucrurilor, descoperirea infidelităţii partenerului poate pune bazele unei discuţii constructive, în urma căreia pot fi dizolvate toate conflictele existente în relaţie.

O aventură de-o noapte e acelaşi lucru cu o aventură de lungă durată?
E tot o formă de adulter, dar e o situaţie un pic diferită. Aventura de-o noapte are, de asemenea, puterea să distrugă legăturile de încredere dintr-o relaţie, însă partenerul înşelat trebuie să ţină cont de faptul că o aventură de lungă durată ar presupune şi infidelitate emoţională, nu numai sex. Trecând peste lipsa de respect şi peste încălcarea jurămintelor, aventura de-o noapte, cu îngăduinţă şi răbdare, ar putea trece drept o eroare regretabilă, care nu se va mai repeta.

Femeile nu înşală?
Ba da! Cu cât femeile pun mai mult preţ pe carieră decât pe familie şi cu cât serviciul le permite să călătorească mai mult, cu atât sunt mai predispuse să înşele. În plus, femeile se ataşează mult mai uşor de persoanele cu care au de-a face mai des. Aşadar, bărbaţii să nu se culce pe urechea bleagă!

Bărbaţii înşală pentru că nu primesc ce au nevoie în cadrul familiei?
Unii bărbaţi înşală pentru că sunt egoişti, narcisişti, sau pur şi simplu imaturi. Pun dorinţele lor pe primul plan şi rar se învinovăţesc pe ei înşişi pentru drama pe care o provoacă.

Criza vârstei de mijloc creşte riscul de adulter?
Clişeele au şi ele partea lor de adevăr. Criza vârstei de mijloc înseamnă însă mult mai mult decât creşterea imperioasă a nevoii unui bărbat de a-şi reverifica puterea de atracţie. Unii înşală, într-adevăr, alţii se apucă de băutură, iar alţi bărbaţi devin de-a dreptul deprimaţi şi au nevoie de consiliere psihologică.

Cei care înşală nu vor să fie prinşi?
Ba dimpotrivă. Unii chiar aranjează lucrurile în aşa fel încât partenerul să îi surprindă: fie pentru a-i pedepsi, fie pentru a cere ajutor, într-o manieră mai ciudată, ceva de genul „ajută-mă să mă opresc”, pe când alte persoane se demaschează tocmai pentru că nu mai suportă povara vinovăţiei.

 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Flori insangerate
    120 min
    08:00 Capcana razbunarii
    60 min
    09:00 Familia
    60 min
    10:00 Cabo, iluzii in Paradis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Amor real
    60 min
    13:00 Evadatele
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Sub semnul iubirii
    120 min
    19:00 Flori insangerate
    120 min
    21:00 Capcana razbunarii
    60 min
    22:00 Familia
    60 min
    23:00 Indragostiti din interes
    60 min
    00:00 Amor real
    60 min
    01:00 Capcana razbunarii
    75 min
    02:15 Inima nu minte
    180 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Ajutor, ma indragostesc!
    120 min
Modifică setările cookies