Micile conflicte din cuplu stimulează sau, dimpotrivă, sting pasiunea?

Micile conflicte din cuplu stimulează sau, dimpotrivă, sting pasiunea?
Data publicarii: 10 Mai 2008

Dacă anumite confruntări au capacitatea de a creşte gradul de intimitate dintre parteneri, altele, în schimb, îi pot îndepărta şi mai mult. În cadrul unui cuplu, există tot felul de conflicte de care cei doi parteneri sunt conştienţi. Spre exemplu, discuţiile în contradictoriu au rolul de a îndepărta monotonia.

Aceste schimburi aprinse de cuvinte nu numai că sunt necesare în cuplu, dar sunt şi inevitabile, în măsura în care niciunul dintre cei doi parteneri nu depăşeşte anumite limite. În plus, ele reprezintă condiţia pentru care comunicarea devine autentică şi permit alimentarea dorinţei.

Lipsa de surprize sau de mici evenimente care să alunge monotonia, influenţează în mod negativ o relaţie. Certitudinea că îţi cunoşti foarte bine partenerul, că îi ghiceşti emoţiile, chiar şi cele mai mici dorinţe, poate ucide pasiunea.

Micile conflicte îţi vor reaprinde dorinţa şi te vor determina să îţi recucereşti iubitul, mai ales că, în focul acţiunii, adrenalina te face să devii combativă şi îndrăzneaţă, la fel ca în momentele de tandreţe din dormitor. Acest lucru explică de ce majoritatea disputelor îşi găsesc rezolvarea în pat.

Desigur, încearcă să nu te cerţi în fiecare zi cu iubitul tău dacă nu vrei să îl îndepărtezi definitiv de tine. Împăcarea necesită sinceritate şi respect reciproc, iar gesturile pline de dragoste vor fi cireaşa de pe tort.

 

Program Acasa TV
  • Duminică
  • 06:00 Vino inapoi!
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Doctor de bine - Acasa primavara 2026
    15 min
    09:15 iBani - Acasa primavara 2026
    30 min
    09:45 ProVerde - Acasa primavara 2026
    15 min
    10:00 Gusturi portugheze
    120 min
    12:00 Esmeralda
    180 min
    15:00 Vino inapoi!
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Familia
    120 min
    20:00 Inima de tigan
    90 min
    21:30 In ritmul inimii
    120 min
    23:30 Un destin la rascruce
    60 min
    00:30 Inima de tigan
    90 min
    02:00 Familia
    120 min
    04:00 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    04:30 In ritmul inimii
    90 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies