Nu ai de ce să te complaci într-o relaţie care nu funcţionează doar pentru că ai reuşit să o menţii în funcţiune mai mult timp decât ar fi trebuit! E drept că perioada de după despărţire poate fi uneori asemănată cu doliul, pentru că îţi e dor de persoana pe care o credeai „a ta” şi de rutina timpului petrecut împreună, dar partea cu adevărat dificilă este luarea deciziei de a-i spune partenerului tău „La revedere” pentru totdeauna!
Ca să fii sigură că nu greşeşti şi este într-adevăr timul potrivit pentru a pune punct unei relaţii, iată mai jos câteva amănunte de care poţi să ţii cont:
Relaţia ta are mai multe aspecte negative decât pozitive? În orice relaţie există perioade mai bune şi mai proaste şi nu există relaţii perfecte, dar, dacă perioadele negative le depăşesc pe cele pozitive, ar trebui să te gândeşti serios dacă viaţa alături de el este cu adevărat viaţa pe care o vrei.
Analizează cu atenţie fenomenul! Dacă elementele negative apar constant, aveţi o problemă. Dacă, însă, partenerul tău trece printr-o perioadă mai dificilă, care perioadă poate dura şi luni de zile, atunci e normal să-i fi alături şi să nu defineşti acea perioadă drept „aspect negativ”.
Nu uita că o relaţie adevărată înseamnă să fiţi împreună „la bine şi la rău”, sau, mai exact, „la uşor şi la greu”! Una e să treceţi printr-o perioadă mai grea, independent de acţiunile şi dorinţele voastre - şi alta e să experimentaţi mereu astfel de perioade.
Într-o relaţie sănătoasă, fiecare scoate în evidenţă ce e mai bun în celălalt. Ideal este să-l inspiri pe cel de lângă tine să-şi dorească să fie cel mai bun şi să avanseze atât în carieră, cât şi pe plan personal, spre nivele din ce în ce mai înalte.
Dacă, însă, voi vă certaţi tot timpul şi simţi că cel de lângă tine te complexează, nu e neapărat o lipsă de comunicare, ci poate fi pur şi simplu o nepotrivire de caracter. În astfel de cazuri, e mai bine să mergeţi fiecare pe care drumul său.
Relaţiile trec prin mai multe perioade diferite care ne pot determina să devenim confuzi. Mulţi oameni renunţă atunci când dau de greu, apoi ajung să regrete că nu au rezistat şi au plecat atât de uşor de lângă cel drag. Învaţă să faci diferenţa dintre perioadele dificile cu care se confruntă orice cuplu şi adevărata nepotrivire.
Nu uita că întreaga responsabilitate pentru fericirea sau nefericirea ta îţi aparţine, chiar dacă ai obiceiul să dai vina pe ce face sau nu face el. Dacă nu vrea să înţeleagă ce e mai bine pentru amândoi şi vă certaţi constant, înseamnă că e prea egoist pentru a forma un cuplu cu tine.
Dacă ai analizat aspectele de mai sus şi ai ajuns la concluzia că meriţi ceva mai bun şi partenerul tău nu este chiar partenerul ideal pentru tine, atunci e timpul să-ţi faci bagajele şi să porneşti pe un alt drum. E important însă să discuţi cu el şi să-i explici de ce ai luat decizia despărţirii.
Poate că el nu e la fel de convins că relaţia voastră nu funcţionează sau, chiar dacă îşi dorea, la rândul său, să vă despărţiţi, e posibil să-ţi interpreteze greşit gestul. Nu lăsa loc de îndoieli şi neînţelegeri, ci ai grijă să clarifici lucrurile. Dacă nu este potrivit ca partener, nu înseamnă că nu poate fi un bun prieten sau că îţi devine automat duşman. Sentimentele lui sunt la fel de importante ca ale tale.
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
---|---|
08:00 | Lectii de viata 60 min
|
09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
10:00 | Locul unde te-am cerut 120 min
|
12:00 | Pacate din iubire 180 min
|
15:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|
17:00 | Lectii de viata 60 min
|
18:00 | Sarutul otravit 120 min
|
20:00 | Mostenirea 120 min
|
22:00 | Favorul 120 min
|
00:00 | Lectii de viata 60 min
|
01:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025 60 min
|
02:00 | Capcana razbunarii 105 min
|
03:45 | Doctorul casei 45 min
|
04:30 | Locul unde te-am cerut 90 min
|
06:00 | Mai mult decat o familie 120 min
|