Scrisorile de dragoste: Artă, poveste şi declaraţii nemuritoare de iubire

Scrisorile de dragoste: Artă, poveste şi declaraţii nemuritoare de iubire
Data publicarii: 26 Octombrie 2013

Anul 2008. Trăim în era vitezei, a comunicaţiei, în timpuri mult prea grăbite şi tehnologizate. Sms-uri, email-uri impersonale, telefoane performante, emoticoane şi sentimente împărtăşite colilor virtuale. Îţi mai aduci aminte de vechile scrisori de dragoste, îmbibate cu cerneală şi vise, împăturite în plicuri timbrate?

Poate că, pe undeva, ţi se pare desuet să vorbim despre scrisorile “old-fashioned”. Oare cine mai foloseşte acum colile de hârtie, stiloul cu rezervă, cine mai pierde timpul pe la Poştă încercând să expedieze săruturi, dorinţe şi lacrimi? E atât de uşor să tastezi în grabă un email de iubire, să dai click pe Send şi să aştepţi un Reply de la El. Şi totuşi, nu îţi este dor de emoţia aşteptării, de stângăcia şi nerăbdarea cu care deschideai plicul, de felul în care, pe nerăsuflate, respirai cuvintele de iubire pe care ţi le dedica?

Dacă vrei să retrăieşti senzaţii apuse, ce-ai zice dacă astăzi îi vei face iubitului tău o surpriză? Să compui o scrisoare romantică este o adevărată artă. Trebuie să-ţi exprimi cu măiestrie sentimentele, să laşi frâu liber imaginaţiei şi să te dezvălui exact aşa cum eşti tu.

Există şi câteva sfaturi de care trebuie să ţii cont atunci când te apuci de scris. Pentru început, dă fuga până la Papetărie şi cumpără nişte foi colorate de hârtie glacé. Poţi să foloseşti şi hârtie pergament, coli cu imprimeuri romantice sau foi cu sclipici. Pentru conţinut, apelează la pixuri cu pastă colorată, cariorci sau la romaticul stilou cu cerneală albastră. Scrie citeţ, de mână, şi nu face abuz de termeni siropoşi şi de inimioare strecurate după fiecare rând. Stropeşte scrisoarea cu o picătură din parfumul tău preferat, presară câteva buline de confetti în plicul asortat şi... gata! Scrisoarea de dragoste poate fi expediată!

Surprinde-ţi iubitul cu o scrisoare de dragoste, iar apoi aşteaptă răspunsul lui. Cu siguranţă nu va întârzia să apară, iar tu o să (re)descoperi o latură sensibilă şi romantică a sufletului tău pereche. Uneori, gesturile simple şi făcute din inimă, valorează mai mult decât cadourile costisitoare.

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Secretul care ne uneste
    135 min
    08:15 Juramant pentru o viata
    45 min
    09:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    10:00 Iubirea din mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Rosalinda
    60 min
    13:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Sapte pasi catre iubire
    60 min
    17:00 Contele: dragoste si onoare
    120 min
    19:00 Secretul care ne uneste
    120 min
    21:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:00 Dallas
    60 min
    23:00 Un destin la rascruce
    60 min
    00:00 Rosalinda
    60 min
    01:00 Ramasitele trecutului
    60 min
    02:00 Speranta si mandrie
    195 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Secretul care ne uneste
    120 min
Modifică setările cookies