Preţurile mici şi atracţia etichetei depăşesc adesea nevoia de calitate în cazul celor mai mulţi români, care nu ştiu să recunoască un produs original sau măcar un produs care va trece proba timpului, în sensul că nu se va degrada (a se citi scămoşa, deşira, lăbărţa şi îşi va pierde intensitatea culorii după prima spălare) şi nu va fi ultra-demodat în următorul sezon.
Primul aspect care ar trebui analizat atunci când cumpărăm o haină ar trebui să fie finisajul, cusăturile, croiala care ne poate avantaja sau nu, încadrarea în tendinţele actuale şi nu în ultimul rând hainele şi accesorile la care o putem asorta.
Eticheta ar trebui să conteze mai puţin, mai ales că preţurile sunt destul de piperate pentru produsele de firmă, dacă tindem să alegem mereu creaţii din sezonul actual, chiar şi atunci când cele din sezonul trecut sunt pe listele de reduceri de preţuri.
Cum în România de cele mai multe ori sunt expuse drept actuale produse care în afară nu se mai poartă nu din sezonul trecut, ci chiar de un an sau doi şi, prin urmare, este unul dintre motivele pentru care suntem în urmă cu „ce se poartă”, nu greşim dacă alegem haine în perioada de reduceri, asta în cazul fericit în care avem ocazia de a merge la cumpărături în afară.
Găsirea stilului este primordială
În timp, o persoană care ţine să-ţi formeze un anumit stil (acesta ar trebui să fie scopul principal al tuturor) va descoperi că poate avea o ţinută trendy purtând chiar un singur element „de firmă”, perfect asortat cu celelalte elemente purtate. Nu e nevoie să fii exponent al unui anumit brand pentru a fi bine îmbrăcat.
Ideea de bază este că o persoană care se vrea modernă, indiferent dacă trendurile reprezintă o obsesie sau un simplu punct de reper pentru ea, greşeşte dacă alege acele haine care au sigla firmei expusă la vedere. Este o opulenţă deloc necesară care nu va fi apreciată decât de aceia care au foarte puţine noţiuni legate de modă. Mult mai simplu ar fi să-ţi cumperi haine simple şi să-ţi brodezi singur nume de branduri sonore, cei care nu se pricep vor aprecia tot numele mai mult decât calitatea (pentru că e ştiut că ne îmbrăcăm mai mult pentru ceilalţi decât pentru noi), iar cei care se pricep vor avea acelaşi dezgust sau nepăsare faţă de încercarea ta de a părea în rând cu lumea bună şi potentă din punct de vedere financiar.
Dacă ai tendinţa să alegi o haină doar pentru mirajul etichetei, caută să înveţi detaliile care diferenţiază produsul original de cel contrafăcut. Este valabil şi pentru cei care merg „la shopping” în străinătate, pentru că furtul prin contrafacere este o tendinţă universal valabilă, nu doar în ţara noastră. Încearcă să urmăreşti pe internet, în reviste sau la posturile de televiziune specializate care sunt ultimele tendinţe dictate de designeri şi caută să alegi să refaci acele ţinute care îţi plac şi care te avantajează şi în funcţie de propriile gusturi, propriul stil şi propriile date fizice. Asta dacă suferi de lipsă de inspiraţie şi nu reuşeşti să imaginezi combinaţii care să te pună în valoare, fără a copia.
Vei sesiza că poţi face acest lucru şi fără să cauţi neapărat produse ale anumitor designeri. Urmăreşte calitatea, nu eticheta, iar dacă rămâi fidel etichetei, caută să deosebeşti produsul original de cel contrafăcut şi vândut la suprapreţ.
În plus, nu ocoli creaţiile designerilor români, mulţi dintre ei sunt cu adevărat inspiraţi şi vei avea şi siguranţa originalităţii.
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Drumul catre tine 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
02:00 | Inima nu minte 195 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Flori insangerate 120 min
|