Femeia care alege astfel de ţinute este extrem de feminină şi mândră de formele ei, se simte sexy şi e mereu veselă şi optimistă. Cu alte cuvinte, este o adevărată cuceritoare şi nu se teme să fie în centrul atenţiei. Combinaţiile vesele de culori (verde smarald, fuchsia, violet-amethist, galben aprins, aquamarin, turqoise sau roşu) o vor ajuta cu siguranţă să iasă din anonimat! Rochiile albe sau negre sunt şi ele extrem de elegante, dar „Las Oreiro” le completează cu pete de culoare, cu ajutorul accesoriilor.
Prezentarea colecţiei a fost concepută ca o invitaţie la ceaiul tradiţional de la ora 5:00, între prietene, la o vilă superbă, anume La Mansión del Four Seasons. Coafurile modelelor au fost alese în stilul Amy Winehouse, pe păr lung, drept, cu mult volum în creştet. De altfel, Amy Winehouse a fost „prezentă” la prezentare şi prin intermediul muzicii alese de către DJ Poppy Manzanedo, care a ales doar melodii interpretate de voci feminne. În afară de Amy Winehouse, el a ales şi melodii interpretate de Peggy Lee sau de Sarah Vaughan.
Natalia este foarte mândră de această colecţie, lansată la sfârşitul anului trecut, mai ales că a lucrat cu multă dăruire ca să o pună la punct. „Sunt foarte atentă la detalii, nu pot să stau locului nici un minut până când nu mă asigur că totul e în ordine. Am norocul de a lucra cu o echipă extraordinară, oameni aleşi „pe sprânceană” de sora mea, Adriana”, a recunoscut ea.
Întrebată fiind dacă e posibil ca o femeie să fie în acelaşi timp atât sexy, cât şi elegantă, Natalia a răspuns că o femeie elegantă nu îşi încalcă niciodată principiile. „O astfel de femeie îşi acceptă calităţile şi defectele, nu încearcă să pară ce nu este, nu poartă numai ce este „la modă”, nu se îmbracă niciodată cu haine care nu i se par comode şi care nu o definesc. O femeie cu o astfel de atitudine, care are mereu încredere în ea, este cu siguranţă şi sexy”, consideră actriţa.
Brandul „Las Oreiro” a apărut când cele două surori au decis că nu s-au săturat să se joace şi nu vor să se maturizeze pur şi simplu. Natalia i-a propus Adrianei să ia în serios pasiunea lor din copilărie, aşa că, dacă pe vremuri ele făceau rochiţe pentru păpuşi, acum îmbracă la fel de vesel şi colorat femei care nu vor să se transforme în „doamne serioase”, ci rămân mereu candide, proaspete şi în acelaşi timp elegante.
Adriana este singura care are studii de design, dar stilul Nataliei este vizibil în creaţiile casei. De altfel, Natalia este şi imaginea „Las Oreiro”. Dacă pentru prima colecţie ea a pozat în stilul celebrei Marilyn Monroe, de data asta ea a bordat tendinţele anilor ’40 şi ’50, evidenţiate în detaliile rochiilor propuse: croi îndrăzneţ, decolteu sexy, lungime deloc insinunată şi, nu în ultimul rând, talia marcată.
Stilul retro a fost prezent şi în alegerea accesoriilor. Sandalele cu tocuri înalte, extrem de sexy, dar şi centurile late cu catarame mari sau bentiţele din satin au fost foarte apreciate în colecţia celor două surori.
Stilul inconfundabil al Nataliei, dar şi preferinţa ei pentru culori tari şi accente retro (doar se deplasează cu o Vespa!!!) pot fi admirate şi în “Amanda O” - PRIMA WEB-NOVELĂ, numai pe www.acasatv.ro!
06:00 | Flori insangerate 120 min
|
---|---|
08:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
09:00 | Familia 60 min
|
10:00 | Cabo, iluzii in Paradis 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Amor real 60 min
|
13:00 | Evadatele 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Sub semnul iubirii 120 min
|
19:00 | Flori insangerate 120 min
|
21:00 | Capcana razbunarii 60 min
|
22:00 | Familia 60 min
|
23:00 | Indragostiti din interes 60 min
|
00:00 | Amor real 60 min
|
01:00 | Capcana razbunarii 75 min
|
02:15 | Inima nu minte 180 min
|
05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
06:00 | Ajutor, ma indragostesc! 120 min
|