Şase exemple de AŞA NU! Învaţă să eviţi greşelile vestimentare!

Şase exemple de AŞA NU! Învaţă să eviţi greşelile vestimentare!
Citeste mai mult despre: fashion faux-pas
Data publicarii: 10 Martie 2009

Câteodată, tendinţele dictate de pe podiumul de modă declanşează isterii în masă, greu de controlat, şi aşa ne trezim pe stradă înconjuraţi de oameni îmbrăcaţi foarte neinspirat, după normele bunului simţ. Alteori, trendurile nu au nicio vină: dacă bun gust nu e, nimic nu e! Învaţă cum să eviţi greşelile vestimentare!

  • Bluze decoltate şi fuste mini!

Nimic nu e mai vulgar decât să te îmbraci cu o bluză cu vedere la sâni şi o fustiţă care abia îţi acoperă fundul. Această combinaţie este dezastruoasă: în cel mai bun caz, oamenii or să creadă că eşti lipsită de bun gust, însă cei mai mulţi te vor lua drept o femeie uşoară, promiscuă!

  • Blugi cu talie joasă şi chiloţi la vedere!

Cu siguranţă, o să atragi atenţia celor din jur, dar nu la modul pozitiv! Evită greşeala asta, dacă nu vrei să îţi apară vreo fotografie pe pitzipoanca.org!

  • Sandale cu şosete!

Sandalele au fost create iniţial pentru a fi purtate pe piciorul gol şi e de preferat să nu încalci regula asta. Da, au mai fost văzute pe podium modele cu sandale şi şosete colorate, însă asta nu înseamnă că trebuie să faci ca ele: la fel, multe manechine defilează pe podium cu bluze care abia le ascund sânii, sau chiar la bustul gol!

  • Dungile şi imprimeurile animale!

Nu abuza de dungi, fie ele verticale sau orizontale, după cum e bine să ai măsură şi în ceea ce priveşte imprimeurile animale. Poate că petele de leopard de pe rochie se asortează perfect cu cele de pe pantofi şi de pe geantă, dar mai bine abţine-te: e de ajuns o piesă vestimentară cu imprimeu animal.

  • Pantaloni scurţi şi adidaşi!

Combinaţia e bine aleasă doar dacă mergi să faci jogging în parc, în rest, pentru o ieşire cu prietenii sau cu iubitul, e un “Aşa NU” categoric! Pentru a sublinia frumuseţea picioarelor tale, optează pentru o încălţăminte mai graţioasă: pantofi sau sandale!

  • Haine prea largi sau prea strâmte!

Nu demult, colanţii coloraţi erau în tendinţe, o nebunie! Erau prin toate magazinele şi toată lumea îi purta! Chiar şi persoanele pe care nu le avantaja deloc… Pentru fetele cu picioare lungi şi bine făcute, moda leggins a fost o oportunitate excelentă pentru a-şi scoate nurii în evidenţă, însă pentru celelalte... De aceea, e important să nu urmezi niciodată trendurile fără să ţii cont de particularităţile corpului tău!

Nu cumpăra decât haine care îţi vin perfect! Dacă mergi într-un magazin şi ţi se pare că rochia e prea mare pentru tine sau că jeanşii te strâng, renunţă imediat, fără să mai stai pe gânduri. Nu te amăgi cu gândul că le duci mai târziu la croitor.

 

Program Acasa TV
  • Vineri
  • 06:00 Flori insangerate S2
    120 min
    08:00 Fie ce-o fi!
    120 min
    10:00 Dragoste de neinvins
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Dreptul la iubire
    60 min
    13:00 Ingerul razbunarii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Dragoste amara
    120 min
    19:00 Flori insangerate S2
    120 min
    21:00 Fie ce-o fi!
    120 min
    23:00 Trei surori S3
    60 min
    00:00 Dreptul la iubire
    60 min
    01:00 Flori insangerate S2
    135 min
    03:15 Leylifer
    120 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
Modifică setările cookies