Yohji Yamamoto a colaborat cu manechine în vârstă de peste 50 de ani la prezentările de modă

Yohji Yamamoto a colaborat cu manechine în vârstă de peste 50 de ani la prezentările de modă
Data publicarii: 30 Iunie 2008

Printre numeroasele show-uri care au avut loc la Săptămâna Modei de la Paris şi care au arătat câte puţin din viitorul sezon estival în materie de vestimentaţie masculină, s-a remarcat cel al lui Yohji Yamamoto, care a scos la rampă modele neconvenţionale.

Fără să exagereze precum Gaultier, designerul Yohji Yamamoto a ştiut să scoată în evidenţă, cu graţie, bărbatul temperamental, opus tinerilor cu care am fost obişnuiţi. În plus, dacă diferenţele sunt afişate cu eleganţă, nu poţi rămâne decât încântat.

Prezentarea lui Yamamoto s-a deschis cu apariţia unui bărbat matur, grizonat, dar plin de farmec. Legătura dintre tipul gentleman şi modelele vestimentare 100% Yamamoto a permis colecţiei realizate de creatorul de modă japonez să se impună.

Manechinele care au prezentat piesele lui Yamamoto au afişat o eleganţă pe care tinerii nu reuşesc întotdeauna să o aibă. Colecţia pare să aibă două aspecte: una tipică designerului, în care asimetria şi combinaţia de ţesături concurează cu înfăţişarea, şi alta, în care conceptul şi felul în care purtate piesele sunt asociate unei persoane ce are toate calităţile pentru a accentua un stil inconfundabil.

Yohji nu este primul designer care s-a gândit să colaboreze cu manechine ce au depăşit vârsta de 50 de ani. Ann Demeulemeester şi Vivienne Westwood au adoptat această strategie.

 

Program Acasa TV
  • Miercuri
  • 06:00 Iubire si pacat
    135 min
    08:15 Juramant pentru o viata
    45 min
    09:00 Rasarit
    60 min
    10:00 Norocul lui Loli!
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Fructul oprit
    60 min
    13:00 Rasarit
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Monteverde
    120 min
    19:00 Iubire si pacat
    135 min
    21:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:15 Dallas
    60 min
    23:15 Inima nu minte
    75 min
    00:30 Fructul oprit
    60 min
    01:30 Rasarit
    60 min
    02:30 Juramant pentru o viata
    60 min
    03:30 Dallas
    45 min
    04:15 Doctorul casei
    60 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies