Iordachioaie, bolnav si divortat

Iordachioaie, bolnav si divortat
Data publicarii: 22 Ianuarie 2014

Idolul femeilor anilor 90, cel care ne amintea de miscarile lui Elvis inaintea lui Banica Junior, este acum de nerecunoscut. Abatut si slabit peste masura, Daniel Iordachioaie e departe de omul vesel, cu pofta de viata, care insufletea orice public. In ultimii ani, artistul a intrat intr-un con de umbra si a aparut extrem de rar in public. Aparusera zvonuri ca ar suferi de o boala incurabila si chiar ca ar fi divortat. Suprins pe strada acum citeva zile, Daniel a negat initial totul.

A incercat sa evite discutiile despre ruptura dintre el si Nouria Nouri, femeia cu care a impartit bune si rele, cea care i-a fost sotie timp de treisprezece ani. A tinut totul secret pana in momentul in care a fost luat de intrebari de jurnalisti. Singurele declaratii ale celor doi au fost facute pe internet, iar acestea au dat de inteles ca o drama cumplita s-a petrecut in ultimele luni in cuplul lor.

Chiar daca marturisirile femeii lasa impresia ca ar fi trait un adevarat cosmar, la sfirsitul anului trecut apele pareau cit se poate de linistite in familia Iordachioaie-Nouri. Nouria si Daniel au fost zariti atunci de paparazzi intr-un mall si pareau un cuplu extrem de relaxat.

Nouria si Daniel s-au cunoscut la un concurs de frumusete in urma cu doua decenii. Ea avea 16 ani si era una dintre pretendentele la coronita de miss, iar el, cunoscut interpret de muzica usoara, se afla in juriu. S-au reintalnit dupa sapte ani la un spectacol, iar artistul si-a luat inima in dinti si a cerut-o in casatorie.

A urmat o petrecere grandioasa, organizata pana in cele mai mici detalii de cei doi indragostiti. Nunta lor a avut loc in 2000, un an in care povestile mondene erau mai putin mediatizate. Daca s-ar fi intimplat azi, ar fi avut mari sanse sa o depaseasca in popularitate si opulenta chiar pe cea dintre Bianca si Victor Slav. Daniel Iordachioaie si Nouria Nouri au avut peste 200 de invitati, printre care s-au aflat toate starurile vremii, in frunte cu Silvia Dumitrescu, Adrian Enache si Aurelian Temisan.

Astazi, Daniel si Nouria au planuri separate de viitor. Singurul lucru care ii mai leaga sunt cei doi copii pe care ii au impreuna. Intrebat de perioada grea pe care o traverseaza, artistul s-a ferit sa intre in detalii si s-a aratat impacat cu transformarile din viata personala.

Program Acasa TV
  • Sâmbătă
  • 06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    08:00 Lectii de viata
    60 min
    09:00 Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025
    60 min
    10:00 O vara de vis
    120 min
    12:00 Secretul meu
    180 min
    15:00 Mai mult decat o familie
    120 min
    17:00 Lectii de viata
    60 min
    18:00 Mama
    120 min
    20:00 State de Romania
    120 min
    22:00 Iubire si razbunare
    120 min
    00:00 Lectii de viata
    60 min
    01:00 Intrebarea Mesei Rotunde S3 primavara 2025
    60 min
    02:00 Mama
    135 min
    04:15 O vara de vis
    105 min
    06:00 Mai mult decat o familie
    120 min
Modifică setările cookies