Alexandra s-a aratat contrariata de declaratiile fostului iubit si impresar. N-o intereseaza prea mult parerea acestuia si e decisa sa isi duca actiunea penala impotriva acestuia pina la capat. Mai mult, cintareata zice ca a inceput o noua batalie impotriva violentei. S-a alaturat unei campanii al carei scop e sa previna si sa evite ca alte femei sa treaca prin momentele cumplite prin care a trecut ea.
Alexandra Stan ia atitudine. Se intimpla la scurt timp dupa ce Marcel Prodan si-a spus, pe o retea de socializare, propria varianta asupra intimplarilor violente din urma cu trei luni. Barbatul, care i-a fost cintaretei atit iubit cit si impresar, a recunoscut ca a batut-o, dar a dezvaluit ca nici ea n-a fost tocmai usa de biserica.
"Ştiu că sunt câteva persoane care mi-au urmărit activitatea şi pentru care am fost un exemplu, până în momentul în care am lovit-o pe Alexandra, cu care aveam o relaţie de iubire de circa trei ani, relaţie pe care ea fie a negat-o, fie a trecut-o sub tăcere, numindu-mă doar „managerul" ei, probabil pentru a se potrivi mai bine falsei acuzaţii de şantaj pe care încearcă să mi-o pună în cârcă. Îmi pare nespus de rău că nu am ştiut cum să reacţionez în momentul în care, urmare unor certuri care nu au avut nicio legătură cu banii, ci cu cariera ei şi cu relaţia noastră, ea s-a napustit cu o ploaie de lovituri asupra mea, în timp ce conduceam si mi-a tras de volan, spunându-mi că „mai bine ne sinucidem", a scris el pe pagina sa de Facebook.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Aproape de tine 120 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Inima de aur 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Cennet 60 min
|
| 23:00 | Burlacii: Foc in paradis 105 min
|
| 00:45 | Leylifer 60 min
|
| 01:45 | Sub semnul iubirii 60 min
|
| 02:45 | Leyla 105 min
|
| 04:30 | Inima de aur 90 min
|
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|