Chiar dacă s-a trezit fiind cam singurul personaj mai celebru din câţi mişunau prin restaurant, Boschet a savurat atmosfera primitoare şi a fost încântat să guste din bunătăţurile italieneşti. Vraja lui Bachus l-a cuprins pe de-a-ntregul şi s-a pus pe depănat amintiri despre vechea lui iubire blondă, Andreea Spătar. Nimeni alta decât cea pe care, nu demult, a plesnit-o - din iubire, desigur - în plină stradă.
Coincidenţă sau nu, circulă prin lumea mondenă un zvon cum că Andreea, fosta iubită a lui Boschet, ar fi însărcinată. Dar bârfele, vorba aceea, se pot împleti şi învârti la fel de uşor ca rulada. La asta, adica la ruladă, a dovedit că se pricepe cel mai bine Franco, bucătarul localului, care mănâncă româneşte şi găteşte italieneşte. Franco este şi el o vedeta... cică ar fi fost, cândva, bucătarul personal al fostului premier italian, Julio Androti.
Îmbiaţi de mirosul de mâncăruri italieneşti şi-au făcut apariţia, în restaurant, şi proaspăta familie Maxer. Deea şi Dinu au fost încântaţi să guste din mâncărurile lui Franco şi să facă schimb de tandreţuri şi vorbe dulci în public.
| 06:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Fata din vis 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Suflet de gheata 60 min
|
| 13:00 | Rivala mea 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Kavya 60 min
|
| 17:00 | Pana ce banii ne vor desparti 120 min
|
| 19:00 | Inimi sfaramate 120 min
|
| 21:00 | Condamnati la iubire 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 01:00 | Leyla 180 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Alaca - iubire si tradare 90 min
|
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|