Libertatea de joi reactioneaza cu uimire, invidie sau poate putintica ironie la una dintre declaratiile Oanei dupa casatoria acesteia cu Viorel Lis. Ziarul il lauda pe fostul primar chiar de pe prima pagina: "Lis, ce tare esti la 65 de ani!" iar asta pentru ca proaspata sa sotie este citata in articolul din pagina 4 zicand, citam: "La sfarsitul petrecerii mi-am luat sotul si, chiar daca eram amandoi foarte obositi, am consumat noaptea nuntii. A fost ceva special, acum ca suntem luati cu acte in regula, si pot spune ca m-am iubit cu Viorel doua ore. Dupa aceea, am adormit instantaneu, ca eram franta. Oricum, va spun, e un sentiment cu totul si cu totul deosebit sa stii ca te-ai casatorit". Mircea nu se poate abtine sa nu se intrebe daca nu cumva Oana a simti fiorul acela al sexului periculos pentru ca era prima oara cand il facea cu un barbat insurat?
Click-ul ne anunta ca surorile delicate si cochete de la Bambi si-au marit sinii. Aflam ca fetele au impartit siliconul frateste, amandoua punandu-si aceeasi marime de implanturi. Primii care s-au bucurat de noua infatisare a celor doua caprioare au fost, conform ziarului, fanii acestora din Resita care, spune articolul, au ramas cu gura cascata. Se pare ca nu pentru a baga ceva in ea ci pentru a scoate... niste declaratii zguduitoare. Iata, spre exemplu, care a fost reactia unui admirator la vederea noilor fete Bambi, acum cu un plus de rotunjime, citam: "Nu ma asteptam sa arate asa. Raluca e destul de grasa, iar sanii Denisei nu prea sunt la locul lor." Mircea s-a gandit initial ca ar fi putut fi vorba despre un fan Parazitii, infiltrat din greseala printre fanii fetelor, dar... si-a dat seama ca declaratiile unui real fan Parazitii nu ar fi putut fi citate nici in ziar, nici in emisiune!
| 06:00 | Vino inapoi! 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Vis de iarna 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 120 min
|
| 14:00 | Abisul pasiunii 60 min
|
| 15:00 | Vino inapoi! 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Familia 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Visuri la cheie 135 min
|
| 23:45 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:45 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:15 | Familia 135 min
|
| 04:30 | Visuri la cheie 90 min
|
| 06:15 | Vino inapoi! 105 min
|