Aşa s-au gândit şi Maria şi Lucian, doi tineri cărora le-a pus Dumnezeu mâna-n cap şi au fost năşiţi de marea artistă a buricelor, neasemuita Cornelia!
Madam Cornelia e damă bine, aşa că nu putea să năşească nearanjată, iar pentru un moment atât de special, cel mai important lucru era ca frizura să respecte tradiţiile.
De îndată ce alaiul a sosit, naşii Cornelia şi Mircea au ieşit în curte pentru o avanpremieră a distracţiei ce a avea să urmeze. Ginerică a venit cu lăutarii după el, iar ritmurile parcă te trimiteau cu gândul direct în Africa. Noroc cu E-ul de pe bancnote care ne-a reamintit că suntem o ţară a Uniunii Europene.
După câteva uşoare jocuri de gleznă, alaiul s-a mutat la casa miresei. Aici lumea s-a adunat ca la urs, iar Cornelia a coborât din maşină ca o adevărată regină, mândră de supuşii... adică de finii săi!
După ce au jucat mai bine decât De Niro în varianta proprie a "Poveştii din Bronx", cei mai importanţi membrii ai familei s-au îmbarcat ţanţoşi într-o limuzină cât un vapor şi au purces veseli către întâlnirea cu divinitatea.
Ceremonia a fost una extrem de emoţionantă. Maria şi Lucian şi-au jurat credinţă veşnică în faţa lui Dumnezeu sub privirile fericite ale Corneliei.
Întâlnirea cu cele sfinte te poate face să te roadă stomacul şi simţi că trebuie să înfuleci repejor vreo chifteluţă sau o sărmăluţă, aşa că nuntaşii s-au bucurat din tot sufletul că au ajuns la restaurant şi puteau începe petrecerea.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Leyla 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 02:00 | Inimi de cenusa 135 min
|
| 04:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|