Nici nu e de mirare că sex-simbolul sud-american a frânt inimile atâtor fete de pe toate continentele. Pasiunea sa reiese din fiecare acord al chitarei, din fiecare inflexiune a vocii. Asta nu a fost mereu un atu. Juanes a recunoscut într-un interviu, pe care ni l-a acordat în exclusivitate, că iubirea cu care este înconjurat peste tot unde se duce, precum şi spiritul său latino i-au pus la un moment dat în pericol chiar şi căsnicia.
Relaţia dintre Juanes şi soţia sa a revenit însă la normal, iar albumul "La Vida Es Un Ratico" – „Viaţa este o clipă” este dedicat de către artist iubirii dintre ei. Profesionist desăvârşit, cântăreţul împărăşeşte acum câte o părticică din acestă iubire şi miilor de fani, care au sosit să-l vadă la Bucureşti.
Totul a fost pregătit din timp pentru marele concert. În cabina artistului, niciun detaliu nu a fost trecut cu vederea de organizatori.
Înainte de show, atmosfera a început să se înfierbânte din ce în ce mai tare, în timp ce fanii se adunau pentru spectacol. Dana Rogoz, Adela Popescu, Carmen Tănase, Doiniţa Oancea, Diana Dumitrescu, împreună cu sora ei mai mică, nu puteau rata nici ele concertul lui Juanes.
Puteţi urmări cele mai frumoase secvenţe din timpul concertului artistului columbian, numai la "Poveştiri de noapte", în video de mai sus!
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Inima alege 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Manualul fericirii 120 min
|
| 23:30 | Inima nu minte 60 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Pariu cu destinul 135 min
|
| 04:15 | Manualul fericirii 105 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|