Printre toţi cei care s-au prezentat să-şi arate talentele, un nume ne-a atras atenţia: Casandra! Domnişoara care ar face orice, dar chiar orice, să iasă în evidenţă. La preselecţie nu i-a fost uşor deloc. A avut de înfruntat o concurenţă acerbă!
Cu mic, cu mare, cu talent sau fără, toţi concurenţii care s-au prezentat la preselecţii au ştiut un singur lucru: că au un vis, că el trebuie să se îndeplinească, că trebuie să ajungă acolo, în "Al nouălea cer"! Acolo vrea şi Casandra să fie o steluţă!
Cu un asemenea nume, de telenovelă, Casandra nici nu se gândea că va da greş. Mai ales că ea e obişnuită cu lentila camerei, cu apariţiile pe sticlă . Vă amintiţi, cu siguranţă! Toată vara a alergat după celebritate. Şi când nu alerga după celebritate, vâna bărbaţi cu bani, case, vile şi maşini. Dar asta este şansa Casandrei! A picat ca o frunză de toamnă pentru ea.
Că frumoasa Casandra este deja o vedetă ştiu câţiva telespectatori! Membrii juriului însă au trecut-o fără milă prin probele de foc, ca pe toţi ceilalţi concurenţi. După trainingul din această vară, Casandra s-a descurcat de minune şi a fost admisă!
La poarta care dă în "Al nouălea cer" bat multe vise. Multe talente. Unele mici, altele mari. Asiguraţi-vă că aveţi două lucruri când veţi ajunge acolo: ambiţie şi curaj!
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | La marginea lumii 60 min
|
| 10:00 | Leyla 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 02:00 | Inimi de cenusa 135 min
|
| 04:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|