După 25 de ani de căsnicie, Enrique o părăseşte pe Victoria şi se mută împreună cu amanta lui. Soţia înşelată, Victoria, nu este pregătită să-şi continue viaţa singură. Până la acest moment crucial din viaţa ei, Victoria s-a dedicat în totalitate căsniciei şi celor trei copii: Paula (Geraldine Bazán), de 22 de ani, Santiago (Ricardo Abarca), de 20 şi Mariana (Laura Perico), de 17. Durerea este cu atât mai mare cu cât cele două fete o învinovăţesc pentru că nu a fost în stare să îl reţină pe Enrique lângă ea, iar singurul sprijin al Victoriei este Santiago.
În mijlocul tuturor acestor întâmplări, în viaţa Victoriei apare Jeronimo (Mauricio Ochmann), un bărbat de 34 de ani care se îndrăgosteşte de ea şi vrea să îi demonstreze că viaţa nu se termină la 50 de ani, dimpotrivă, poţi oricând să o iei de la început.
Fără să îşi propună, Victoria se îndrăgosteşte de Jeronimo, iar la aflarea veştii, Enrique îi retrage sprijinul financiar până nu renunţă la relaţia absurdă pe care tocmai a început-o. Pentru a-şi păstra demnitatea, Victoria începe să se ocupe de trebuile gospodăreşti, să îşi asume nişte responsabilităţi care până atunci îi erau străine. În acel moment intră în afaceri şi începe să se ocupe de organizarea petrecerilor şi a evenimentelor importante din înalta societate.
După un început foarte greu, Victoria devine o femeie de afaceri de succes, iar iubirea pentru Jeronimo creşte pe zi ce trece. Dar problemele pe care trebuie să le înfrunte pentru a fi fericită sunt foarte multe: fiicele ei o învinovăţesc că a intrat într-o relaţie cu un bărbat mai tânăr, Enrique va face tot posibilul să se reîntoarcă la ea, iar fiul lui Jeronimo, Martin se opune acestei relaţii sperând că părinţii lui se vor împăca la un moment dat.
Victoria Ruffo - Victoria Santiesteban de Mendoza
Arturo Peniche - Enrique Mendoza
Mauricio Ochmann - Jeronimo Ernesto Acosta
Géraldine Bazán - Paula Mendoza
Laura Perico - Mariana Mendoza
Ricardo Abarca - Santiago Mendoza
Margálida Castro - Mercedes 'Memé' de Santiesteban
Andrea López - Tatiana López
Javier Delgiudicce - Gerardo Cárdenas
María Elena Döehring - Helena de Cárdenas
Paola Diaz - Silvia
José Julián Gaviria - Martin Acosta
Roberto Manrique - Sebastián Villanueva
Luz Mary Arias - Marlene
Diana Quijano - Camila Matiz
Adriana Romero - Valeria
Lucero Gómez
Patricia Grisales
Laura Londoño
Andrés Felipe Martínez
Camilo Trujillo
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 09:00 | Drumul catre Soare 60 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Darul iubirii 120 min
|
| 19:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|
| 21:00 | Inimi de cenusa 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Drumul catre Soare 75 min
|
| 00:15 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:15 | Alaca - iubire si tradare 105 min
|
| 03:00 | Inimi de cenusa 45 min
|
| 03:45 | Drumul catre Soare 45 min
|
| 04:30 | Doctorul casei 45 min
|
| 05:15 | Stirile Acasa Magazin 45 min
|
| 06:00 | Alaca - iubire si tradare 120 min
|