Născută în Memphis, actriţa a avut o scurtă aventură cu faimosul Elvis Presley. Încă de atunci, Cybill era ea însăşi o celebritate: la 16 ani, a câştigat concursul „Miss Adolescenta Memphis” şi „Modelul anului”, la 18 ani.
Anul trecut, Cybill, de 57 de ani, a intrat în topul revistei People, Cei mai frumoşi 100 de oameni din lume, la secţiunea „Frumuseţe la orice vârstă”.
În prezent, Cybill Sheperd este o activistă ferventă pentru drepturile homosexualilor şi pro-avort. După ce în 2002 a fost diagnosticată cu melanom şi a reuşit să învingă boala, actriţa s-a implicat activ şi în lupta împotriva cancerului de piele.
Actriţa nu a făcut niciun secret din pasiunea sa pentru frumoasa Salma Hayek. „M-am întrebat de multe ori dacă nu cumva am înclinaţie către lesbianism. În unele momente din viaţa mea, am simţit nevoia să am o femeie, o iubită alături de mine”, a recunoscut Cybill.
De la regina frumuseţii la femeia atrăgătoare de pe copertele revistelor glossy, de la starleta de televiziune care frânge inimi la una dintre cele mai îndrăgite comediene şi de la domnişoara naivă şi alintată la ambasadoarea a unor idei politice emancipate, Cybill Shepherd s-a impus ca un model feminin pentru o întreagă generaţie.
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 09:00 | Intrebarea Mesei Rotunde S5 primavara 2026 60 min
|
| 10:00 | Cabana iubirii noastre 120 min
|
| 12:00 | Esmeralda 180 min
|
| 15:00 | Santa Diabla 120 min
|
| 17:00 | Lectii de viata 60 min
|
| 18:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 20:00 | Inima de tigan 90 min
|
| 21:30 | Salvati nunta! 105 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 75 min
|
| 00:30 | Inima de tigan 90 min
|
| 02:00 | Pariu cu destinul 120 min
|
| 04:00 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 04:30 | Salvati nunta! 90 min
|
| 06:00 | Santa Diabla 120 min
|