Distribuit în egală măsură în roluri dramatice sau de comedie, Kevin a preferat ca viaţa lui privată să nu-i umbrească în niciun fel imaginea de pe scenă. Un om deosebit, o prezenţă discretă şi modestă, Kevin Kline a reuşit, de-a lungul carierei sale, să impresioneze şi să surprindă în mod plăcut publicul şi criticii de film.
Actorul, care va împlini 61 de ani pe 24 octombrie anul acesta, şi-a făcut debutul în industria de profil cu filmul „Alegerea Sofiei” (1982), regizat de Alan Pakula. Pentru rolul excentricului Nathan Landau, Kline a primit o nominalizare la Globul de Aur. Anul următor a fost la fel de norocos pentru el: filmul „The Big Chill” s-a bucurat de un succes enorm, iar în 1984 a jucat în westernul „Silverado”, un omagiu adus cowboy-lor anilor ’50 şi ’60.
În 1989, Kline a luat Oscarul pentru cel mai bun actor într-un rol secundar, pentru rolul lui Otto West din filmul „A fish called Wanda”. Premiul i-a adus o binemeritată recunoaştere pe plan internaţional a talentului său actoricesc. În 2001, a jucat împreună cu soţia sa Phoebe Cates şi cei doi copii ai lor, Owen şi Greta, ca o familie, în filmul „Petrecerea aniversară”, iar în 2004, actorul a primit o stea pe celebrul bulevard Walk of Fame de la Hollywood.
Pentru rolul său din „Dave, preşedinte pentru o zi”, film difuzat ACASĂ duminică, 17 august, de la ora 21:30, Kline a primit o nominalizare la Globul de Aur.
Filmul „Dave, preşedinte pentru o zi” prezintă o fantezie care a aprins imaginaţia multora: cum ar fi să fii preşedinte pentru o zi? Datorită asemănării sale cu preşedintele SUA şi printr-un concurs ciudat de împrejurări, un mic proprietar de agenţie dintr-un orăşel este instalat, în mare secret, pe scaunul de la Casa Albă.
În timp ce staff-ul prezidenţial şi grupurile de interese încearcă să tragă foloase din această situaţie neobişnuită, idealistul Dave vrea să rezolve cât mai multe probleme: astfel, el redistribuie părţi din bugetul federal pentru a ajuta pe cei fără casă şi îşi exprimă deschis şi liber părerile despre cele mai fierbinţi subiecte din politica americană.
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
---|---|
08:00 | Fie ce-o fi! 120 min
|
10:00 | Dragoste de neinvins 60 min
|
11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
12:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
13:00 | Ingerul razbunarii 120 min
|
15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
16:00 | Fata cu ochi de onix 60 min
|
17:00 | Dragoste amara 120 min
|
19:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
21:00 | Fie ce-o fi! 120 min
|
23:00 | Trei surori S3 60 min
|
00:00 | Dreptul la iubire 60 min
|
01:00 | Flori insangerate S2 120 min
|
03:00 | Leylifer 120 min
|
05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
06:00 | Flori insangerate S2 120 min
|