Tony Hadley, John Keeble, Steve Norman si fratele geaman al lui Martin, Gary Camp, nu l-au luat insa in serios pe acesta si au continuat repetitiile. Mai mult, au facut si glume pe seama lui incercand sa il convinga ca nici nu se pune problema sa il inlocuiasca. “Este adevarat”, a comentat in gluma John Keeble, bateristul trupei Spandau Ballet. “Avem o coada de basisti in fata usii, care abia asteapta sa intre”, a continuat Keeble luandu-si peste picior colegul de formatie.
Spandau Ballet vor porni anul acesta intr-un turneu mondial care va incepe in luna octombrie, dar membrii formatiei spun ca reuniunea s-ar fi petrecut mult mai devreme daca si-ar fi ascultat copiii, care planuiesc de mult timp sa-si readuca tatii impreuna. Pentru fratii Martin si Gary Kemp acest turneu este cu atit mai special cu cat este ultima dorinta a parintilor lor, care au decedat in luna ianuarie la interval de doua zile unul fata de celalalt. Spandau Ballet se vor reuni anul acesta dupa ce timp de zece ani nu si-au vorbit, in urma unor certuri grele prin tribunale pentru drepturile de autor.
Pana la reuniunea trupei, telespectatorii il vor putea vedea ACASA pe Martin Kemp, in calitate de actor, de aceasta data, alaturi de Michelle Collins in“Loteria dragostei”, pe 4 iulie, de la ora 21:30.
| 05:45 | Iubire si pacat 135 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | Rasarit 60 min
|
| 10:00 | Norocul lui Loli! 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Fructul oprit 60 min
|
| 13:00 | Rasarit 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Soarta nu pune intrebari 60 min
|
| 17:00 | Monteverde 120 min
|
| 19:00 | Iubire si pacat 135 min
|
| 21:15 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:15 | Dallas 60 min
|
| 23:15 | Inima nu minte 75 min
|
| 00:30 | Fructul oprit 60 min
|
| 01:30 | Rasarit 60 min
|
| 02:30 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 03:30 | Dallas 60 min
|
| 04:30 | Ce se intampla, doctore? 30 min
|
| 05:45 | Iubire si pacat 135 min
|