Meg Ryan se bucura de fiecare moment petrecut cu fiica ei, Daisy True

Meg Ryan se bucura de fiecare moment petrecut cu fiica ei, Daisy True
Data publicarii: 16 Iunie 2008

Simpatica actriţă este imaginea întruchipată a fericirii. Meg Ryan retrăieşte clipele maternităţii alături de fetiţa ei de origine chineză, pe care a adoptat-o la finele anului.

Într-o perioadă în care simţea un gol în viaţa privată, Meg Ryan a hotărât să facă o schimbare majoră: a înfiat o fetiţă din Asia, mişcare ce s-a dovedit a fi extrem de inspirată. Dacă iniţial a vrut să o numească Charlotte, Meg s-a răzgândit şi a botezat-o Daisy True, pentru că „este asemeni unei margarete, care înfloreşte în fiecare zi şi mă bucură cu frumuseţea ei.”

Procedura de adopţie a fost una complicată şi plină de obsacole, însă Meg Ryan a reuşit în cele din urmă să devină, legal, mămica micuţei asiatice, acum în vârstă de un an şi jumătate. De când a primit custodia totală a fetiţei, cele două sunt de nedespărţit, actriţa dedicându-se în totalitate copilului.

Pentru a întări ceea ce oricum se citeşte pe chipul ei, Meg Ryan a declarat : „Daisy are cea mai curată, cinstită, dulce şi frumoasă feţişoară pe care am văzut-o vreodată! Ma simt cu adevărat binecuvântată să o am lângă mine. Ea a readus fericirea şi dragostea în viaţa mea.”

Pe Meg Ryan o puteţi admira duminică 22 iunie, de la ora 21:30, în comedia romantică "Dependenţi de dragoste".


Program Acasa TV
  • Marți
  • 05:45 Iubire si pacat
    135 min
    08:00 Juramant pentru o viata
    60 min
    09:00 Rasarit
    60 min
    10:00 Norocul lui Loli!
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Fructul oprit
    60 min
    13:00 Rasarit
    60 min
    14:00 Dallas
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Soarta nu pune intrebari
    60 min
    17:00 Monteverde
    120 min
    19:00 Iubire si pacat
    135 min
    21:15 Juramant pentru o viata
    60 min
    22:15 Dallas
    60 min
    23:15 Inima nu minte
    75 min
    00:30 Fructul oprit
    60 min
    01:30 Rasarit
    60 min
    02:30 Juramant pentru o viata
    60 min
    03:30 Dallas
    60 min
    04:30 Ce se intampla, doctore?
    30 min
    05:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    06:00 Iubire si pacat
    120 min
Modifică setările cookies