Nicolas Cage, fericit ca a castigat procesul impotriva lui Kathleen Turner

Nicolas Cage, fericit ca a castigat procesul impotriva lui Kathleen Turner
Data publicarii: 12 Mai 2008

Nicolas Cage şi Kathleen Turner sunt doi dintre actorii celebri pe care îi veţi putea admira în week-end-ul viitor la Cinema Acasă. Cage va fi prezent în filmul „Îngerul păzitor”, sâmbătă, 17 mai, la ora 21:20.

Actorul Nicolas Cage este foarte mulţumit deoarece a câştigat un proces în defavoarea colegei sale de breaslă, Kathleen Turner, în care aceasta îl acuza, în noua sa autobiografie, de furt şi pentru că s-ar fi aflat beat la volan. Cage a iniţiat procedura legală împotriva lui Turner, susţinând că memoriile publicate ale acesteia conţineau o serie de neadevăruri referitor la el.

Vedeta din filmul „Casa din cărţi de joc”, care va fi difuzat duminică, 18 mai, la ora 13:35, a fost nevoită să-i ceară scuze lui Cage. De asemenea, Turner a fost de acord să insereze în ediţiile viitoare ale cărţii un fragment în care să se disculpe.

Avocatul lui Cage a declarat că actorul este mulţumit de verdict, mai ales că a fost acuzat pe nedrept şi descris ca o persoană având un comportament periculos.

 

Program Acasa TV
  • Luni
  • 06:00 Inimi sfaramate
    120 min
    08:00 Condamnati la iubire
    60 min
    09:00 La marginea lumii
    60 min
    10:00 Fata din vis
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Suflet de gheata
    60 min
    13:00 Rivala mea
    60 min
    14:00 Aproape de tine
    60 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Kavya
    60 min
    17:00 Pana ce banii ne vor desparti
    60 min
    18:00 Inima de aur
    60 min
    19:00 Inimi sfaramate
    120 min
    21:00 Condamnati la iubire
    60 min
    22:00 Cennet
    60 min
    23:00 Burlacii: Foc in paradis
    105 min
    00:45 Leylifer
    60 min
    01:45 Iubirea din mine
    60 min
    02:45 Leyla
    105 min
    04:30 Pana ce banii ne vor desparti
    45 min
    05:15 Inima de aur
    45 min
    06:00 Inimi sfaramate
    120 min
Modifică setările cookies