Cei care au fost de faţă cu două săptămâni în urmă la restaurantul New York’s Lever House, unde cei doi au luat cina, declară că frumoasa actriţă nu se putea desprinde de iubitul ei.
„Se sărutau tot timpul, se ţineau de mână pe sub masă şi nu se puteau abţine să nu se atingă. Ai fi crezut că vor să pună la cale un adevărat spectacol pentru cei prezenţi în restaurant”, a spus unul dintre martorii evenimentului.
În timp ce fostul ei soţ, Ethan Hawke, împreună cu care actriţa are doi copii, Maya, în vârstă de 9 ani şi Levon, în vârstă de 5 ani – a declarat recent prin intermediul reprezentantei sale, Mara Buxbaum, că aşteaptă al treilea copil împreună cu iubita sa, Ryan Shawhughes, fosta dădacă a copiilor săi, Uma a declarat că nu intenţionează să se mute la Londra împreună cu Arpad, pentru că nu vrea ca această mutare să-i afecteze copiii.
„Înainte de a avea copii, mă mutam constant. Acum am devenit mai responsabilă şi nu vreau ca ei să se simtă dezrădăcinaţi, aşa că voi rămâne la New York”, a declarat Uma.
Actriţa a mai fost căsătorită cu Gary Oldman, cunoscut în special pentru rolul său din „Dracula”, în regia lui Bram Stoker. Busson a fost la rândul său căsătorit timp de zece ani cu supermodelul Elle MacPherson, având împreună cu aceasta doi băieţi: Arpad Flynn şi Aurelius Cy.
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
|---|---|
| 08:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 09:00 | Domenica 60 min
|
| 10:00 | Iubirea din mine 60 min
|
| 11:00 | Stirile Acasa Actualitati 60 min
|
| 12:00 | Rosalinda 60 min
|
| 13:00 | Domenica 60 min
|
| 14:00 | Dallas 60 min
|
| 15:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 16:00 | Sapte pasi catre iubire 60 min
|
| 17:00 | Adevar ascuns 120 min
|
| 19:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|
| 21:00 | Juramant pentru o viata 60 min
|
| 22:00 | Dallas 60 min
|
| 23:00 | Un destin la rascruce 60 min
|
| 00:00 | Rosalinda 60 min
|
| 01:00 | Domenica 60 min
|
| 02:00 | Speranta si mandrie 180 min
|
| 05:00 | Stirile Acasa Magazin 60 min
|
| 06:00 | Secretul care ne uneste 120 min
|